Evaluare Națională 2021. Au apărut primele modele de subiecte. Monica Anisie a publicat noile subiecte concepute pe modelul testărilor internaționale.
EVALUARE NAŢIONALĂ 2021. Noile modele de subiecte pentru Evaluarea Națională vin cu modificări mai ales ale cerințelor la Limba și literatura română.
Amintim că primele modele publicate de Minister au fost criticate de asociațiile de părinți atât pentru numărul de subiecte, cât și pentru modalitatea în care fuseseră concepute.
La limba și literatura română, modelul cuprinde două mari subiecte cu mai multe subpuncte. La primul subiect, elevii primesc două texte la prima vedere și au de răspuns la mai multe întrebări pe foaia de examen.
La cel de-al doilea subiect, elevii au de redactat un text de cel puțin 150 de cuvinte, după modelul următor: „Imaginează-ți că ai călătorit la Polul Nord.
Redactează o notă din jurnalul tău de călătorie, de cel puțin 150 de cuvinte, care să cuprindă prezentarea unei emoții/a unui sentiment din timpul acesteia, o secvență narativă, una descriptivă și una explicativă. Data redactării jurnalului este 2 noiembrie 2020”.
La matematică, modelul de subiect cuprinde tot trei exerciții, dintre care două sunt de geometrie.
Modele de subiecte Evaluare Națională 2021
Limba și literatura română Model de subiect – Evaluarea Națională 2021 Download
Barem Evaluarea Națională 2021 Limba și literatura română Download
Matematică Model de subiect – Evaluarea Națională 2021 Download
Barem Matematică Evaluarea Națională 2021 Download
Motivul pentru care va fi modificată structura subiectelor de la Evaluarea Naţională este că elevii care au început acum clasa a VIII-a fac parte din prima generație care a intrat la școală începând cu clasa pregătitoare și care a studiat conform unui curriculum nou.
Evaluare Națională 2021. Primele subiecte la Română și Matematică EDU.ro. Document
Ce a declarat Monica Anisie?
„Am primit feedback referitor la modelul de Limbă și literatură română, model ce a fost pus în consultare publică. Acel feedback a fost unul pozitiv, dar în același timp am avut și câteva recomandări din partea profesorilor, părinților, chiar și din partea elevilor, și una dintre recomandări a fost aceea că ar trebui să simplificăm acest model de subiect.
Exact la acest lucru se lucrează acum. Și anume, ca structura subiectului pentru Evaluarea Națională pentru elevii de clasa a VIII-a, structura subiectului la Limba și literatura română va fi una simplificată și modelul va fi pus probabil luni pe site-ul Ministerului Educației, după ce ne vom consulta cu partenerii noștri”, a spus Monica Anisie.