Update.
Cu câteva ore înainte de finală, protestatarii au ieşit în stradă cerând excluderea Israelului din concurs. Ei strigă "Shame on you", "Free, Free Palestine". În timp ce fanii Eurovision sosesc la Malmo Arena, protestatarii care flutură steaguri palestiniene scandează: "Shame on you", "Free, Free Palestine", "Free, Free Rafah" şi "From the river to the sea, Palestine will be free". Unii au fost scoşi din mulţime şi conduşi de poliţie.
Eurovision 2024. Joost Klein, concurentul olandez, a fost dat afară din finala concursului Eurovision de sâmbătă, după o plângere a unui membru al echipei de producţie, au anunţat organizatorii. Este pentru prima dată când se întâmplă așa ceva.
Olanda, descalificată de la Eurovision 2024
Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune (EBU) a declarat vineri că investighează un incident în care a fost implicat Joost Klein, care are 26 de ani care participa cu melodia „Europapa”.
Poliţia suedeză declarase anterior, sâmbătă, că un bărbat a fost interogat pentru că a ameninţat un angajat al Eurovision în interiorul Malmo Arena, după cea de-a doua semifinală a concursului, care a avut loc joi. „În condiţiile în care o procedură legală îşi urmează cursul, nu ar fi potrivit ca el (Joost) să continue în concurs”, a declarat ulterior EBU într-un comunicat.
Nu s-a mai întâmplat așa ceva
Radioteleviziunea olandeză AVROTROS a declarat într-un e-mail că este „şocată” de decizia EBU şi o consideră „disproporţionată”.Expertul Eurovision Paul Jordan a declarat că este pentru prima dată când un artist este dat afară din concurs în finală. „Evident că nu ştim ce s-a întâmplat acum. Ar putea fi găsit nevinovat”, a declarat Jordan. „Cred doar că este o mare ruşine, însă spectacolul trebuie să continue, cum se spune”, a comentat el.
Incidentul nu are nimic de-a face cu delegaţia israeliană, a precizat comentatorul AVROTROS Eurovision, Cornald Maas. „Este, printre altele, infernal pentru Joost Klein, care este un unificator, şi pentru echipa sa”, a scris Maas pe platforma X.
Cine va câștiga Eurovision 2024
Casele de pariuri cred că marele câștigător este Baby Lasagna, pe numele real Marko Purišić, 28 de ani, cu piesa „Rim Tim Tagi Dim”, urmat de solista israeliană Eden Golan, care are 20 de ani, cu piesa „Hurricane”. Alte ţări aflate pe lista de pariuri sunt Franţa, Italia, Ucraina şi Irlanda.
Datele de streaming de la Spotify sugerează, de asemenea, o şansă pentru ţara gazdă, Suedia. După descalificarea lui Klein, doar 25 de ţări vor concura în marea finală de sâmbătă seara, potrivit Reuters.