Eurovision 2023, marea finală. Una dintre favorite nu a mai câștigat concursul din 1977

eurovision / Sursa foto: Dreamstime.com

Cei 26 de finalişti ai concursului Eurovision 2023 vor da tot ce au ei mai bun pentru a seduce juriul şi publicul sâmbătă seară, la Liverpool, oraşul din nordul Angliei care găzduieşte competiţia muzicală din acest an în numele Ucrainei. Concurenţii vor avea la dispoziţie trei minute pentru a convinge.

La finalul unui spectacol care se anunţă plin de strasuri şi după suspansul uluitor provocat de celebra numărare a punctelor, va fi desemnat succesorul grupului ucrainean Kalush Orchestra, care a triumfat anul trecut cu "Stefania", un cântec ce combină ritmuri hip-hop şi muzică tradiţională.

Din cauza invaziei ruse, cea de-a 67-a ediţie a concursului Eurovision se desfăşoară în acest an la Liverpool, oraşul natal al membrilor trupei The Beatles.

"În timp ce privirile din lumea întreagă se vor îndrepta spre Liverpool în acest weekend pentru a urmări Eurovision, inimile noastre vor fi alături de oamenii din Ucraina, care luptă pentru suveranitatea şi supravieţuirea lor", a declarat ministrul britanic al Culturii, Lucy Frazer.

Ilustrând dificultatea de a defini contururile unei neutralităţi politice afişate în timp ce promovează culorile unei ţări devastate de război, organizatorii Eurovision au stârnit polemici atunci când au refuzat cererea preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a se adresa telespectatorilor prin intermediul unui mesaj video în timpul marii finale de sâmbătă seară.

Natura evenimentului "interzice declaraţiile politice sau pe cele asociate politicii în timpul concursului", au explicat reprezentanţii European Broadcasting Union (EBU) într-un comunicat.

EBU a precizat că şi fără acel mesaj al lui Volodimir Zelenski, concursul va include un amplu omagiu adus Ucrainei în timpul finalei de sâmbătă seară, cu prezenţa a 11 artişti ucraineni pe scenă, inclusiv a grupului Kalush Orchestra.

Clipuri video difuzate pe parcursul galei vor prezenta diverse locuri din Ucraina, iar culorile albastru şi galben ale drapelului ucrainean vor fi expuse masiv în sala în care se va desfăşura concursul.

Eurovision 2023. La fel ca anul trecut, Rusia a fost exclusă din competiţie

În mai multe cântece din finală, războiul este o temă de fundal.

"Heart of Steel", cântecul duoului electro ucrainean Tvorchi, este inspirat de rezistenţa din timpul asediului de o lună asupra uzinei Azovstal şi "simbolizează forţa şi curajul", a spus Jeffery Kenny, solistul trupei. Selecţia naţională din Ucraina pentru ediţia din acest an a concursului Eurovision a avut loc într-un buncăr din Kiev.

"Am văzut multe drapele ucrainene", a declarat Andriy Hutsuliak, celălalt membru al grupului Tvorchi. "Regatul Unit a făcut o treabă foarte bună pentru a aduce Ucraina aici", a adăugat el într-o conferinţă de presă organizată vineri, înaintea marii finale a competiţiei muzicale.

Reprezentantul Elveţiei, tânărul cântăreţ Remo Forrer, transmite un mesaj de pace pe un ton grav prin cântecul "Watergun".

La celălalt capăt al spectrului artistic, muzicienii extravaganţi şi cu mustaţă din grupul croat Let 3 vor concura cu piesa "Mama SC!", un titlu caustic care îl critică într-o manieră aproape deloc voalată pe Vladimir Putin. Cântecul a fost descris de membrii trupei drept "o armă" împotriva "prostiei umane" şi "împotriva războaielor".

Potrivit caselor de pariuri, în pofida stimei obţinute de formaţia croată, şansele acestui grup de a câştiga Eurovision 2023 sunt minime.

În schimb, Ucraina este considerată cu şanse mari de a termina concursul în top 3, precedată de două ţări nordice.

Marea favorită, Suedia, este reprezentată de cântăreaţa Loreen, deja câştigătoare în 2012 cu piesa "Euphoria". Dacă va câştiga şi în acest an, ea va deveni doar cel de-al doilea artist care se impune de două ori în concursul Eurovision, după irlandezul Johnny Logan.

Finlanda va fi reprezentată de o piesă frenetică a rapperului Kaarija, intitulată "Cha Cha Cha".

Franţa, o altă ţară considerată favorită, dar care nu a mai câştigat concursul Eurovision din anul 1977 (prin Marie Myriam), este reprezentată de La Zarra, o artistă originară din provincia canadiană Quebec, care va intepreta piesa electro-disco "Evidemment".