Maria Spyraki, fosta europarlamentară a Noii Democrații, care este anchetată de Parlamentul European pentru nereguli financiare legate de activitatea unui colaborator al său și care a fost exclusă de pe listele partidului de guvernământ din Grecia, a trecut la contraatac și și-a pus în aplicare decizia de a se îndrepta împotriva fostului său colaborator.
Printr-o postare pe rețelele de socializare, ea a anunțat că a plătit ea însăși către Parlamentul European suma de 21.240 de euro, pe care colaboratorul ei o primise drept indemnizație ca cetățean străin, iar printr-o citație transmisă pe cale extrajudiciară îi cere acestuia să-și asume integral responsabilitățile.
Concret, prin postarea ei pe Instagram, Maria Spyraki face apel la fostul ei colaborator, care a primit indemnizația pentru cetățean străin, în valoare cumulată de 21.240 de euro, să-și asume pe deplin responsabilitatea, atât financiară, cât și administrativă, precizând clar că, dacă acesta nu-și va asuma răspunderea, ea își va exercita toate drepturile legale.
Maria Spyraki a mai anunțat și că a pătit la Parlamentul European suma de 21.240 de euro, „pentru a nu mai exista nicio diferență între bugetul biroului meu și cel al Parlamentului European pentru perioada 2016-2020”.
În final, subliniază că se află la dispoziția autorităților pentru o cercetare rapidă și completă a cazului.
Postarea Mariei Spyraki este după cum urmează:
”Am depus ieri, împreună cu o negare a responsabilității mele și o declarație scrisă prin care îmi rezerv orice drept legal pe care îl am, suma de 21.240 de euro către Parlamentul European, astfel încât să nu mai existe nicio diferență între bugetul biroului meu și cel al Parlamentului European pentru perioada 2016-2020.
Precizez:
Α. Suma de 21.240 euro a fost primită de fostul meu colaborator ca indemnizație pentru cetățean străin în contul său bancar, în perioada 2016-2020. Conform datelor deținute de Parlamentul European, fostul meu coleg a fost prezent la întâlniri și negocieri în perioada respectivă. Cu toate acestea, este responsabilitatea lui să documenteze timpul exact al prezenței sale în spațiile de întrunire ale Parlamentului European, adică la Bruxelles și la Strasbourg.
- Am trimis de asemenea o citație extrajudiciară fostului meu colaborator, care a primit respectiva indemnizație pentru cetățean străin, solicitându-i să-și asume întreaga responsabilitate financiară și administrativă. Dacă nu răspunde, îmi voi exercita toate drepturile legale.
- Sunt la dispoziția autorităților pentru cercetarea rapidă și completă a cazului.
PS: I-am dat permisiunea verbală fostului meu colaborator în perioada în care tatăl său era internat în spital, la scurt timp după moartea mamei sale, mai ales că și acesta se confrunta în același timp cu o problemă personală gravă. Sper că nu a abuzat de încrederea mea. Dacă se dovedește contrariul, el trebuie să-și asume răspunderea”, notează tovima.gr
(Traducerea Rador)