Articol de Guy Verfhofstadt (europarlamentar liberal, fost premier al Belgiei).
Se spune că dragostea te face orb. Însă în politică lucrurile nu stau și nici nu ar trebui să stea așa.
Iubesc UE, nu există vreo îndoială în această privință. Eu cred că în aceste vremuri tulburi integrarea europeană e unicul drum rezonabil pe care continentul nostru poate avansa.
Ceea ce nu înseamnă că trebuie să închidem ochii atunci când ceva nu merge. Este datoria noastră să fim cei mai insistenți critici, mai ales atunci când Europa nu se ridică la nivelul propriului ei potențial sau al așteptărilor noastre.
Și e fix ce se întâmplă acum, cu strategia de vaccinare a UE - un fiasco.
După aproape două luni, administrarea vaccinurilor e dramatic de scăzută în Europa.
În medie, nu mai mult de 4% din europeni au primit deja prima doză. Iar în cele mai multe țări vaccinarea s-a oprit acum aproape complet.
În propria mea regiune, Flandra, centrele sunt acum, în sfârșit, pregătite... și închise din nou, întrucât dozele livrate sunt insuficiente.
Un lucru aflat într-un contrast izbitor cu capacitatea noastră de a produce vaccinuri.
Europa e lider mondial la producția de vaccinuri. Peste 75% din toate vaccinurile sunt produse în Europa, cum e și majoritatea celor aproape 200 de milioane de doze de vaccinu ri anti-Covid-19 produse până acum.
Cu toate acestea, avem o lipsă crucială de aprovizionare în fiecare stat membru UE. Între timp, SUA și-au vaccinat aproape 10% din populație cu prima doză. Regatul Unit 20%.
Ce nu merge bine?
Președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen spune practic că „noi n-am făcut nimic greșit, am fost doar un pic prea optimiști în privința capacității noastre de a produce în Europa”.
Însă nu același lucru ni-l spune și realitatea, întrucât noi producem marea majoritate a acestor vaccinuri... doar pentru a le exporta apoi în alte țări.
Contracte proaste
Cum s-a ajuns aici? Ei bine, în opinia mea, răspunsul se regăsește în contractele negociate de Europa cu companiile farmaceutice.
Sunt contracte extrem de dezechilibrate. Sunt precise în privința prețurilor și condițiilor juridice, dar slabe și vagi în privința livrărilor și a termenelor-limită, oferind totodată portițe de evitare a obligațiilor contractuale de către companiile farmaceutice implicate.
Efectul acestor prevederi este cu adevărat devastator.
Numai cantitatea de doze care, pe baza obligațiilor contractuale, nu face obiectul exporturilor în țări precum Regatul Unit, SUA, Israel ori Canada este astăzi disponibilă pentru vaccinarea cetățenilor UE, în acest fel prelungindu-se pandemia pe continentul european.
Iar măsurile luate ulterior de către Comisia Europeană sunt preponderent simbolice, insuficiente și, într-o anumită măsură, chiar contraproductive.
Apelul, de exemplu, la Articolul 16 din protocolul privind Irlanda de Nord a fost un dezastru diplomatic care a distrus în numai câteva secunde seriozitatea negocierilor purtate de Michel Barnier cu britanicii mai bine de trei ani.
Introducerea unei noi autorizații de export pentru vaccinurile anti-Covid-19 este doar o povară inutilă asupra procesului și cu siguranță nu grăbește vaccinarea cetățenilor noștri europeni.
Desemnarea comisarului pentru industrie Thierry Breton pentru a extinde și mai mult capacitatea de producție de vaccinuri a Europei este cu certitudine o decizie bună.
Însă nu capacitatea Europei este neapărat problema, ci alocarea dozelor produse.
Trăgând linie, lucrul de care avem nevoie este o schimbare radicală a strategiei noastre. Pe termen scurt, trebuie să ne folosim de puterea UE pentru a renegocia aceste contracte neinspirate cu industria farmaceutică.
Angajamente, termene-limită și volume de livrare obligatorii trebuie să substituie țintele orientative stipulate în prezent. Trebuie introduse clauze de export, cum se pare că are Regatul Unit în contractele sale, care să respecte acele angajamente și termene-limită.
Iar în cazul autorizării de noi vaccinuri, Johnson&Johnson și CureVac de exemplu, Agenția Europeană a Medicamentelor trebuie să adopte o procedură accelerată, lăsând deoparte problema răspunderii juridice față de terți.
Cât despre termenul lung, trebuie înființată o uniune sanitară autentică, cu un buget real, astfel încât să ne putem ridica la nivelul SUA în ce privește susținerea dezvoltării și producției de noi medicamente și tratamente de către industria farmaceutică.
În cadrul acelei uniunii va trebui să existe o agenție specială responsabilă cu achiziția de medicamente pentru întreaga UE, astfel încât să se evite greșelile comise în cursul actualei pandemii. În fine, ar mai trebui de asemenea discutată și abordată deschis problema drepturilor de patent.
Pentru că fără UE nu ne putem descurca într-o astfel de situație, după cum ar putea concluziona unii în urma acestui fiasco. Așa cum adesea stau lucrurile, UE nu constituie problema, ci baza solidă a soluției. (Rador)