Doi reporteri EVZ deghizati in oficiali ai UE au mers intr-un sat oarecare si i-au mobilizat pe localnici sa le serbeze o Zi a Europei asa cum se pricep mai bine. VIDEO

INTRODUCERE. Uniunea Europeana a devenit un El Dorado al facatorilor si desfacatorilor de discursuri. Un teritoriu pana de curand arid, UE s-a transformat intr-un ogor fertil pentru politicieni, afaceristi, populisti, ignoranti, contrariati si exaltati.

„Evenimentul zilei” va provoaca la un exercitiu de realitate. Doi reporteri EVZ s-au deghizat intr-un oficial de la Bruxelles, presedinte al unui ONG cu renume, si consilierul sau de la Bucuresti. Jurnalistul Mihai Mincan a devenit, astfel, belgianul Albert Van Rire, iar colegul sau, Laurentiu Mihu, s-a deghizat in Horatiu Andrei - „reprezentantul permanent” al organizatiei in Romania. 

„Sarbatoare europeana”

In cinstea inaltilor oaspeti, taranii din Vlad Tepes au organizat o sarbatoare „europeana” la ei in sat. Fara sa aiba vreo banuiala, oamenii i-au plimbat pe falsii oficiali pe strazi, prin scoli si prin gospodarii i-au primit cu paine si sare si i-au invitat la masa

. Am aflat astfel ca, dupa principiul  „va dam forma, lasati fondul”, taranul sta la oglinda si cauta, schizofrenic, fermierul european din el, care nu i se prea arata. Ca politicianul cu discurs sforaitor il scoate din sarite, administratia locala nu stie cum sa-i explice...

EVZ pune in valoare devalorizarea conceptului de UE, exact acolo unde ar trebui sa prinda radacini, in satul romanesc. De 9 mai, Ziua Europei, reporterii au plecat la plimbare si au cules o mostra de afinitate si empatie a omului cu timpul, a taranului roman cu vremea integrarii in Uniunea Europeana. Iata ce a urmat...

Pregatirea unei vizite oficiale

Povestea incepe cu inventarea unui personaj de renume mondial si a ajutorului sau de la Bucuresti, mai putin cunoscut. Primul este belgian, are 29 de ani si poate fi casatorit sau nu. Localnicilor li se va prezenta drept Albert Van Rire, are o biografie necunoscuta, dar o pozitie impresionanta la Bruxelles.

Cartea de vizita il prezinta drept „Chief of Staff, Headquarter”, in traducere libera, un foarte mare sef. Pentru ca domnul Rire (in franceza, „a rade” - n.r.) conduce destinele unui ONG „Europe is You!” (Europa sunteti Voi! - n.r.). Dar nu-l cautati pe internet, pentru ca nu exista. Un personaj-cheie e si reprezentantul permanent al „Europe is You!” la Bucuresti, domnul Horatiu Andrei. Roman get-beget, despre acesta informatiile personale sunt nerelevante.

SCENARIUL. Conform planului, inaltul oaspete de la Bruxelles a aterizat, pe 8 mai, la Constanta. Seara a avut intalniri cu oficialitati locale, a doua zi urma sa poarte discutii cu „greii” de la Bucuresti.

In drumul sau pe Autostrada Soarelui si-a pus in cap sa se abata intr-un sat european din proaspat aderata Romanie. Prilejul ales pentru vizita in comunitatea din Vlad Tepes era cat se poate de graitor: sarbatorirea zilei de 9 Mai, cunoscuta drept Ziua Europei. Asa s-a si intamplat, de fapt.

Direct in biroul primarului Horatiu Andrei s-a ocupat si de tot protocolul. Cu cateva zile inainte a sunat la primarie si a stabilit o intalnire cu edilul, pentru preziua evenimentului. In spiritul european al punctualitatii, Horatiu Andrei s-a prezentat la data si ora stabilite. Se fac prezentarile, se schimba carti de vizita.

Domnul Andrei s-a interesat de viata oamenilor, de nevoile lor culturale, de ambitiile autoritatilor si, bineinteles, de programul domnului Albert Van Rire. Primarul (35 de ani) pare un ambitios incurabil. Pe masa de lucru, hartogaraia da masura implicarii sale. Omul intentioneaza chiar sa deschida un Muzeu al Satului. Cu gandul la dezvoltarea localitatii, intreaba transant: „Cu cati bani poate Bruxelles-ul sa ajute?”. „Stabilim maine”, vine raspunsul.

Vlad Tepes si misterele normelor UE

Dar cum e cu sentimentul european al fiintei in comuna Vlad Tepes? „Autoritatile explica deficitar. Pentru taran e important sa stie cum e cu cresterea animalelor, cu desfacerea productiei, ce inseamna ferma si microferma. Lucrurile trebuie spuse intr-un limbaj accesibil. Daca nu, ramanem in urma”, puncteaza domnul primar. Apoi, pune punctul pe „i”: „S-a aflat ca, potrivit normelor UE, vor fi cote de lapte. Nu se gandeste nimeni ca, la noi, cum aude taranul de cote, cum se gandeste la datorii?”.

NEGOCIEREA PROTOCOLULUI „Doamne, ce norocosi suntem!” Altfel, la Vlad Tepes, Ziua Europei nu a intrat inca in panoplia sarbatorilor de suflet. Totusi, pentru ca oficialul de la Bruxelles va trece prin sat, vorba edilului, „se va organiza ceva”. Din comitetul de organizare fac parte alesul comunitatii domnul Horatiu Andrei, doamna bibliotecara si un alt domn din primarie.

PRIMIREA. Primul punct, se stabileste ca intampinarea inaltului musafir se va face la primarie, cu paine si cu sare. „Pentru asta vor veni doi copilasi in port national”, se ofera si bibliotecara.

TURUL. Dar consilierul domnului Rire doreste pregatirea unei surprize pentru oficialul european, turul satului din caruta. Intr-un hei-rup comun, se stabilesc, usor, detaliile: ce caruta, care carutas, de unde calul...

INVATAMANTUL. Ca supliment, doamna bibliotecara propune vizitarea scolii si gradinitei. Promite sa se ocupe dansa personal. Se accepta.

MASA, GOSPODARIA SI FINALUL. La Vlad Tepes, ospitalitatea e nemarginita. „Sa-mi spuneti, va rog, unde ar dori domnul Albert Van Rire sa serveasca masa? La restaurant sau intr-o gospodarie?”, intreaba subit primarul. Raspunsul stimatului domn Horatiu Andrei soseste plin de subintelesuri: „Dansul e satul de restaurante”... Alesul local mai are o singura nelamurire: „Cum ne-ati ales tocmai pe noi?”. „Sunteti la autostrada si va numiti Vlad Tepes„, soseste raspunsul. Concluzia edilului cade imediat si apoteotic: „Doamne, e ca la zaruri! Ce norocosi suntem!”.

VIZITA

Domnul Albert Van Rire este sarbatorit in "Vlad Tepes"

Reporterul EVZ deghizat in belgian va povesteste, prin ochii unui european, sarbatoarea comunala: vizite, dansuri si mititei. Buna ziua! Numele meu este Albert Van Rire si sunt un altfel de european. Colegii mei de la Bruxelles stau baricadati prin birouri, semneaza hartii sau discuta despre viitorul geopolitic al Europei. Nu si eu. Nu, monsieur, mie imi place sa ma plimb, sa cunosc oameni, sa vad locuri noi, sa intru in Europa direct prin poarta din fata, nu prin carti si tratate.

Chiar acum ma indrept cu viteza spre comuna Vlad Tepes, din judetul Calarasi, Romania, si daca n-as fi asa o persoana ingaduitoare v-as zice cateva lucruri neplacute despre oamenii imbracati in zdrente care se ivesc in spatele geamurilor masinii, despre birturi pline si saracie. Dar tocmai am ajuns, iar la orizont se zareste o faptura ciudata, aproape mitica, un soi de copil imobilizat in corpul unui barbat matur.

Vlad Tepes, painea si sarea

Nu mica mi-e mirarea sa aud ca, dupa o sedinta-fulger, pustiul in cauza a fost pregatit special cu ocazia vizitei mele, intr-un domnitor de pe aceste meleaguri: Vlad Tepes, simbolul locului. Intr-o caldura uscata ce te face sa te gandesti la emigrare, bietul „Vlad Tepes„, acoperit de mai multe paturi, cu un coif care-i face capul sa se balangane amenintator si cateva linii de marker pe post de mustata virila, se indreapta in directia mea tinand in mana ceea ce pare a fi o paine si o farfurioara cu o substanta alba.

Aflu ca asta e traditia zonei, ca produsul de culoare alba e de fapt sare, dintii incep o lupta tacuta cu granulele de marimea unor alune si cand sa inghit si sa scot un „Dieu!” in gand, sunt suit din nou in masina. Mergem in satul alaturat, parte a comunei Vlad Tepes, sa vizitam scoala primara din localitate.

Cadoul de la „supusii” lui Mihai Viteazul

Aici nu sunt deloc mirat sa-l descopar, priponit in fata scolii, pe „Mihai Viteazul”, care se pare ca se imbraca in tonul epocii: paturi, coif, ma rog, tot dichisul, plus nelipsita mustacioara in culori pastelate. Mai gust o portie de paine cu sare si, cu gura uscata, ca dupa atacul feroce al unui aspirator, patrund in cladire.

Micutii imi zambesc dragalas, se fastacesc nevoie-mare si alearga pe cori-doare sau se ridica disciplinati cand sunt condus in salile de clasa si articuleaza greoi, dar razand cu pofta, un „Bonjour, monsieur!”.

Talentul lor este imobilizat in lipici sau piuneze pe coridoarele scolii: zeci de mici tablouri, care de la distanta par desene clasice, dar, in fapt, sunt boabe de porumb, malai, spice de grau, ce se completeaza perfect, te cheama catre ele si te fac sa le atingi mut de uimire.

Primesc un cadou, abia apuc sa zic „Thank you!”, ca sunt zorit. Penele ce delimiteaza cadoul micutilor zboara haotic prin aer, dar chiar nu e timp de asta. Ne intoarcem in Vlad Tepes, unde urmeaza sa iau parte la un dans artistic. Sau un „artistic program”, cum ii zice prin zona.

„Fetele, o facem aici, in fata!”

Sunt condus catre biblioteca (de unde am dedus ca trebuie sa fie un alt obicei al locului, spectacolele si literatura merg mana-n mana), unde ne asteapta patru domnisoare in fustite scurte si pantaloni mulati. Bibliotecara isi da seama ca si-a uitat cheia acasa, asa ca, „Haideti fetelor, o facem aici, in fata!”, se alege melodia, fetele se asaza pe linie si, prin praf si sub privirile languroase ale clientilor barului de vizavi, incepe programul artistic.

Melodia ce da prilejul acestei frumoase manifestari culturale este un soi de combinatie intre techno si muzica populara (cum avea sa-mi explice, ulterior, „reprezentantul organizatiei pe Romania”), fustitele fetelor se ridica cu nerv, mainile se impletesc tainic, iar coregrafia este asigurata, in mare parte, din priviri indiferente si reci aruncate in directia mea.

Sare CD-ul de cateva ori, oricum nu deranjeaza pe nimeni, hopa!, inca o intoarcere, schimb de partenere si gata! Dau sa aplaud, sunt singurul care a avut ideea asta nastrusnica, primesc niste fete de genul „Ce mai vrea si asta?”, fetele iau casetofonul, isi aranjeaza fustitele si o pornesc agale prin comuna, in cautarea unei „Fanta cu fructe de padure”.

Apare umbra „domnului primar”

Ciudata asezare mai e si locul asta! Intr-un alt colt al Europei s-ar sarbatori cu un dram de fast ziua Batranului Continent. Nu si aici. Aici strazile sunt goale, oamenii se straduiesc din greu sa-mi faca pe plac, mai mult din frica de a gresi. Primarul e plecat la Bucuresti, iar cand da un telefon sa se intereseze cum merge vizita, oamenii pleaca privirile si intreaba repetitiv, obsedant: „Ce-a zis dom’ primar? Ce-a zis? Era suparat?”.

NICAIERI NU-I CA ACASA

Muzeul timpului prezent

Pentru oamenii din Vlad Tepes, intrarea in Europa nu inseamna decat asfaltarea a doua drumuri. In rest, nu s-a facut mai nimic, scoala a fost renovata din fonduri proprii, in majoritatea gospodariilor apa se scoate inca din fantani, iar vinul de casa e facut cu soda. Satenii sunt veseli insa, si par sa nu puna prea tare la suflet toate lucrurile astea. „Nu a fost prea bine, dar asa e peste tot. La inceput e mai rau si dup’aia se face totul bine”, imi spune bibliotecara.

O gospodarie model

Intre timp, sunt dus cu caruta prin sat, oamenii imi fac cu mana de pe marginea drumului, mai ceva ca unui presedinte de tara, iar lumea zambeste ingaduitor cand aude de Ziua Europei („la noi nu prea se simte asta, dar acu’ ati venit dv. si...). Mesterul fierar al satului, un barbat obosit sa se mai ia la tranta cu viata, imi arata atelierul lui.

Lucreaza cu scule desprinse parca din preistorie, filtrul morii l-a facut din banda adeziva, dar viseaza cu ochii larg deschisi ca, intr-o buna zi, sa deschida un muzeu de fierarie unde sa vina lume multa-multa.

Ultima oprire, o „gospodarie europeana”. Sunt condus in spate, gainile sunt asezate pe grupe de varsta, porcii se lafaie la soare, cu cipurile agatate de urechi... Linistea este curmata brusc de trecere intempestiva a unui sobolan. „Hi, uite, un sobolan! L-o fi vazut...?”, se intreaba, panicata, stapana curtii.

„La dansul e mai bine. Aici...”

Saracia e la ma-sa acasa, dar, na, pentru o asa vizita importanta, unul dintre membrii comunitatii se sacrifica si baga mana adanc in proviziile de carne pentru zile de sarbatoare.

De jur imprejurul mesei, caini si pisici dau tarcoale, anesteziati de pofte lumesti, in timp ce stapanii se cearta reciproc pentru micile greseli de organizare: nu sunt servetele la masa, chiuveta e plina de vase murdare (si nu se cuvine ca un european adevarat sa vada asa un tablou dezolant), nu sunt surcele ca sa porneasca cuptorul...

Mancam in liniste, parca jenati sau intimidati de prezenta celuilalt, comunicarea se pierde total si e inlocuita cu frici existentiale majore: oare oaspetele se simte bine?, mancarea asta simpla o fi pe placul sau?

Vantul arunca bezmetic praful de pe ulite, iar pe langa gard trece un camion a carui remorca geme sub greutatea oamenilor obositi ce se intorc de la muncile campului. „Ce sa mai... E greu aici la noi. La dansul trebuie sa fie mai bine”, spune stapanul casei. Si visele ii rod de zor ochii mari si frumosi.

PRECIZARE Demersul EVZ de mai jos este unul pur jurnalistic. El vorbeste despre taranul roman introdus in Uniunea Europeana, dar prea putin informat si prea mult dezinformat de autoritati, despre noua sa „familie”. 

Reportajul EVZ a fost realizat incognito, cu doi reporteri deghizati, unul in oficial de la Bruxelles, iar celalalt - in consilierul sau. In onoarea lor, satenii din Vlad Tepes au organizat o mare sarbatoare. Ne cerem scuze „victimelor” care au cazut prada demersului EVZ.