LES ECHOS (Franța). După o cădere spectaculoasă a PIB în zona euro în luna aprilie, activitatea din zona euro a crescut net în iunie, potrivit institutului Markit, odată cu ridicarea restricțiilor. Recesiunea ar trebui să ia sfârșit la venirea verii în zona euro, în situația în care Franța a reluat creșterea, potrivit indicatorului HIS.
Veste bună pe frontul economic european: căderea istorică a activității sectorului privat în zona euro a fost frânată în luna iunie odată cu redeschiderea unor mari sectoare de activitate care au fost închise pentru a frâna răspândirea coronavirusului, potrivit companiei HIS Markit.
“Ridicarea sau relaxarea măsurilor de izolare în țările din zona euro au dus la o puternică încetinire a scăderii economice în iunie. Ameliorarea conjuncturii începută în mai a continuat deci”, notează HIS Markit în indicii săi provizorii publicați marți. Creșterea indicelui compozit față de scăderea istorică din aprilie (13,6) începută în mai (31,9), a continuat în iunie atingând 47,5, o creștere mai mare decât cea așteptată.
Chiar dacă indicele PMI nu mai este foarte departe de pragul de 50 – care separă recesiunea de expansiune -, activitatea în zona euro a rămas în scădere în luna iunie, amintește institutul Markit, notând totuși că pe total această evoluție pune în evidență un mare câștig de încredere în toată regiunea.
Optimism pentru viitor
“Producția și cererea continuă să scadă, dar nu se mai prăbușesc”, explică Chris Williamson, economist șef la IHS Markit, și „dacă PIB în al doilea trimestru a scăzut probabil într-un ritm fără precedent, creșterea indicelui PMI întărește speranțele că ridicarea restricțiilor va contribui la a pune capăt recesiunii la venirea verii”.
„Acești indicatori sugerează că dacă rezultatul PIB-ului va fi fără îndoială dezastruos în trimestrul al doilea, nu va fi atât de catastrofal cât ne temeam”, confirmă Jessica Hinds, economist la Capital Economics. Mai optimist, Holger Schmieding, de la banca Berenberg, crede „că relansarea după încetinirea activității în martie și aprilie a început deja în mai”.
Franța în fața Germaniei
În opinia institutului Markit, creșterea va reveni în orice caz în Franța în iunie: indicele compozit ajunge la 51,3 și se referă la producție ca și la servicii, depășind toate prognozele. Motivul este poate, sugerează analiștii, relativa rapiditate a relaxării. În Germania, recesiunea dispare mai treptat. Activitatea a reînceput (indice 45,8), dar rămâne în scădere, deoarece incertitudinile legate de coronavirus continuă să influențeze cererea din prima economie a zonei euro. Activitatea, atât în servicii – foarte afectate de izolare în Germania – și în uzine a “depășit ce era mai rău, aparent, dar e departe de a funcționa în regim normal”, notează Markit.
Comparația, aparent flatantă pentru Franța, nu se justifică, în opinia lui Nicola Nobile de la Oxford Economics: “Prognozăm că scăderea PIB francez va fi de două ori mai mare decât cea din Germania”, afirmă el.
Îmbunătățire în Regatul Unit
Prăbușirea sectorului privat britanic în aprilie este și ea depășită. Indicele PMI a crescut la 47,6 față de 30,0 în mai, o dată cu ridicarea parțială a restricțiilor. Activitatea industrială a repornit chiar cu un indice de 50,1 în iunie. “Datele din iunie se adaugă semnelor care arată că economia britanică ar trebui să-și reia creșterea în trimestrul al treilea, mai ales ținând cont de continuarea relaxării programate începând din 4 iulie”, potrivit lui Chris Williamson.
“Aceste cifre dovedesc că, susținută de ajutoarele guvernamentale mari, economia a căzut în picioare. Totuși, având restricții în continuare și existând temeri privind un nou val de coronavirus, relansarea ar urma să scadă în semestrul al doilea. Doar în acel moment vom putea evalua amploarea pagubelor durabile produse de izolare”, estimează Capital Economics.
Directorii de achiziții văd viitorul în roz: indicele producției viitoare, mai mic de 50 vreme de trei luni, a trecut la 55,7 în iunie, după 46,8 în mai.