Europa nu este pregătită pentru un Obama

Pe termen scurt, apariţia unui lider european de culoare este puţin probabilă, minorităţile rasiale având, deocamdată, un rol politic limitat.

Victoria istorică a lui Barack Obama în alegerile prezidenţiale din SUA a generat multe semne de întrebare privind integrarea rasială în Europa, un subiect delicat pe Bătrânul Continent, scrie publicaţia „The International Herald Tribune“. Mulţi europeni se întreabă acum dacă ar putea exista un Obama francez, german, britanic sau italian, dar toată lumea ştie că răspunsul la această întrebare este unul negativ, cel puţin în viitorul apropiat.

Comparaţie riscantă   Pe de altă parte, subliniază publicaţia citată, este riscant să se traseze comparaţii de natură rasială între America şi Europa, date fiind diferenţele istorice şi culturale între cele două spaţii separate de Oceanul Atlantic.

Integrarea rasială a reprezentat pentru mult timp unul dintre motivele pentru care europenii i-au privit de sus pe americani, în pofida faptului că vechiul continent se confrunta, la rândul său, cu probleme similare după emanciparea fostelor colonii.

„Europenii au spus mereu: «Credeţi că relaţiile rasiale sunt tensionate în Franţa, mergeţi şi vedeţi cum stau lucrurile în Statele Unite»“, a declarat Mohamed Hamidi, fost editor al Bondy Blog, un jurnal on-line înfiinţat după violenţele care au afectat, în 2005, suburbiile pariziene.

Pentru imigranţii din Franţa, victoria lui Barack Obama reprezintă „o mică revoluţie“, dar sunt conştienţi că minorităţile rasiale au un rol politic limitat, în condiţiile în care sunt reprezentate în Adunarea Naţională de un singur deputat de culoare.

Scepticism în structurile de putere La Paris, secretarul de stat pentru drepturile omului, Rama Yade, născută în Senegal, se descrie drept „o excepţie dureroasă“ la nivelul executivului francez, deşi alţi trei reprezentanţi ai minorităţilor rasiale deţin poziţii în această structură. „Entuziasmul exprimat pentru acest american îndepărtat nu se regăseşte şi la adresa minorităţilor din Franţa“, subliniază ea.

În Italia, Jean-Leonard Touadi, singurul deputat de culoare din parlamentul de la Roma, vede lucrurile în mod similar. Touadi, născut în Congo, consideră că victoria candidatului democrat în alegerile din SUA reprezintă „o provocare uriaşă şi concretă la adresa societăţii şi politicii europene“.

În Marea Britanie, doar 15 reprezentanţi ai minorităţilor rasiale se regăsesc în Camera Comunelor, sistemul parlamentar britanic fiind destul de restrictiv pentru „intruşi“. „Dacă Barack Obama ar fi trăit aici, aş fi fost foarte surprins dacă cineva aşa sclipitor ca el ar fi putut răzbate prin acest hăţiş instituţional al puterii“, a declarat Trevor Phillips, politician laburist de culoare. Situaţia este similară în Germania, unde cei aproape trei milioane de imigranţi turci, dintre care 800.000 deţin cetăţenie germană, sunt reprezentanţi de doar cinci membri în Bundestag.