În cursul unei reuniuni la nivelul ambasadorilor, susținută la Bruxelles, NATO a cerut Rusiei să respecte pe deplin Tratatul INF și a avertizat Moscova în privința „determinării de a-și asigura securitatea”.
„Aliaţii fac apel încă o dată la Rusia să respecte pe deplin şi imediat Tratatul privind forţele nucleare intermediare (INF) încheiat în 1987”, a anunțat NATO într-un comunicat.
„Suntem gata să continuăm dialogul privind această chestiune cu Rusia, dar ca Alianţă suntem în egală măsură determinaţi să luăm măsuri eficiente pentru a continua să asigurăm siguranţa şi securitatea tuturor aliaţilor”, a avertizat NATO, conform Agerpres.
În comunicat se arată că NATO consideră că sistemul de rachete 9M729, dezvoltat de Rusia, constituie „un risc serios pentru stabilitatea strategică a zonei euro-atlantice”.
Aliații europeni din cadrul NATO se declară preocupați de potențialele riscuri, în cazul în care SUA ar denunța tratatul INF și s-a făcut un apel la Washinghton și Moscova pentru calmarea spiritelor.