Plecăm de aici: scrutinul din 7 iunie 2009 este cel mai ignorat scrutin european, în termeni de prezenţă la vot, din 1979 încoace. Interesul minim pentru politica comunitară, vizibil în cifrele prezenţei la urne, a ridicat nesperat procentele partidelor mici, cu discurs radical şi obiective anti-europene.

Mai mult însă, pătura tot mai largă a celor care refuză să-şi exprime opţiunea electorală indică un eşec de proporţii: acela de a crea identităţi transnaţionale. În definitiv, de a crea cetăţeni europeni. Paradoxul este întreg după exerciţiul urnelor din 7 iunie: pasiunile politice naţionale marchează încă mobilizarea comunitară, iar Parlamentul European rămâne subiectul evitat cu graţie în procesul desemnării membrilor săi.

Întrebarea care rămâne după scrutinul de duminică: există vinovaţi pentru dezinteresul european general faţă de singurul organism al UE ales prin vot direct? Daniel Cohn-Bendit, liderul Verzilor de la Bruxelles şi una dintre cele mai avizate voci în evaluarea traiectoriei comunitare, crede că vina este în întregime a liderilor.

De ce nu mai putem continua să fim “provinciali”

„Europa este într-un proces de transformare. În Est, structurile politice încă stau pe terenuri mişcătoare, iar asta are mai degrabă legătură cu istoria regiunii. În Vest, viziunea asupra Europei se reduce la un sărut între Nicolas Sarkozy şi Angela Merkel. Ni se spune că Europa este un organism interguvernamental, iar Parlamentul European nici măcar nu este pus în discuţie.

Aceiaşi politicieni care vor să se menţină în lumina reflectoarelor cred că este suficient să faci campanie timp de două săptămâni pentru ca oamenii să dea năvală la urne. Şi pentru că asta nu se întâmplă, se plâng permanent de scăderea prezenţei la vot. Acest lucru este inacceptabil”, crede europarlamentarul.

Soluţii? „Trebuie să eliberăm alegerile europene de chingile naţionale. Trebuie să le europenizăm. De aceea eu militez pentru ca măcar o parte dintre aspiranţii la un loc în PE să candideze pe o listă comunitară. Acest lucru ar crea cu adevărat o debzatere europeană. Nu mai putem continua cu aceste bătălii provinciale şi înguste pe care le numim alegeri europene”.

„Sunt convins că, în cinci ani, politicienii de top din Parlamentul European vor fi aleşi pe liste transnaţionale. E păcat că nu voi mai fi acolo să iau parte la acest proces. Mi-am petrecut întreaga viaţă făcând campanie pentru un astfel de mecanism”
Daniel Cohn-Bendit

“Suntem rupţi de contextul comunitar. În campania electorală premergătoare alegerilor s-au vehiculat doar non-teme. Am văzut mulţi candidaţi referindu-se la „banii europeni”. Noi ne amintim de Europa doar când vine vorba de bani”
Dan Petre, analist politic, într-un interviu acordat evz.ro

ÎN SPATELE BARICADELOR

Dany le Rouge se îmbracă în verde

În timpul evenimentelor din mai 1968 era cunoscut ca „Dany le Rouge”. Astăzi, din fotoliul de parlamentar european, apără altă culoare, verdele ecologiştilor. Daniel Cohn-Bendit este, alături de Joschka Fischer, o legendă vie a protestelor studenţeşti de acum patru decenii, dar mai ales o voce marcantă a curentului pro-comunitar.

Născut în 1945, în sudul Franţei, din părinţi germani (posedă dublă cetăţenie), Cohn-Bendit s-a aflat în centrul mişcărilor din 1968, participând ca student la revendicările studenţilor de la Universitatea din Naterre. Datorită abilităţilor sale discursive şi a spontaneităţii, a reuşit să se impună rapid în media vremii ca unul dintre liderii cei mai coerenţi ai tinerilor.

Când izbucnesc conflictele din Paris, Cohn-Bendit este acolo, gata să coordoneze grevele muncitorilor şi să articuleze cerinţele studenţilor parizieni. La scurtă vreme, guvernul francez îl consideră un pericol pentru pacea civilă şi îl expulzează în ţara de origine, Germania. E momentul unei replici care a făcut carieră: „Toţi suntem evrei germani!”.

Înfrângerea revoltei pariziene l-a trimis pe Cohn-Bendit între coperţile volumelor radicale. Până spre finele anilor ’70 şi-a dedicat timpul scrisului de texte nostalgice şi administrării unei grădiniţe în Frankfurt. Ultimii 20 de ani au readus însă în scenă personajul efervescent şi percutant Daniel Cohn-Bendit.

Franco-germanul a revenit în politica europeană ca reprezentant, pe rând, al verzilor francezi şi al ecologiştilor germani, în Parlamentul European. Din acestă poziţie, bătrânul anarhist sprijină libera migraţie a forţei de muncă şi militează cu ardoare pentru o Constituţie unică. După toate datele însă, Europa din imaginaţia lui Cohn-Bendit mai are încă de aşteptat pentru a deveni o realitate instituţională.