Despre Europa: După ce a supraviețuit povestei greceşti cu euro încă intact, cu băncile, deocamdată, încă în picioare și o nouă uniune pe piețele de capital în perspectivă, se poate argumenta că uniunea economică a Europei a rezistat în faţa loviturilor sorţii din ultimii ani. Cu toate acestea, acelaşi lucru nu se poate spune despre uniunea sa politică.afirmă Mark Varga într-un articol pe foreignpolicyblogs.com
În discursul său despre Starea Naţiunii transmis Parlamentului European, Președintele Comisiei, Jean-Claude Juncker, a mers atât de departe încât să o numescă o "criză existențială". Cu o zi înainte de a face această afirmație, au apărut două ştiri care au sprijinit diagnosticul pus. Prima viza faptul că UE a adus integrat România și Bulgaria, în ciuda avertismentelor de la Curtea de Conturi Europeană că acestea nu erau încă pregătite. A doua ştire viza comentariile făcute de compatriotul lui Juncker, ministrul de externe al Luxemburgului, Jean Asselborn, care a spus că Ungaria ar trebui să fie exclusă "temporar sau dacă este nevoie permament" din UE din cauza alunecării guvernului pe o pantă autoritară și din cauza manierei brutale de gestionare a crizei refugiaților.
Privind mai atent la aceste aspecte interconectate nu putem decât să fim de acord cu evaluarea sumbră a lui Juncker despre Europa ca fiind într-o stare de criză. Începând cu anul 2008, critica principală la adresa UE a ţinut de natura uniunii sale monetare, nu și fiscale, o uniune incapabilă să corecteze dezechilibrele care au rezultat din nevoile economice diferite ale membrilor de la centru și de la periferie. Multe au fost spuse despre această nepotrivire dintre politici și despre efectul nociv pe care îl poate avea, mai ales pentru cei de la periferie.
Atenția acordată acestei divergențe între prioritățile economice este de înțeles având în vedere că aici se află miezul crizei euro; cu toate acestea, în timp ce toți ochii au fost aţintiţi la situația economică, o atenție insuficientă a fost acordată unei alte divergenţe, poate chiar mai amenințătoare, una care s-a deschis la nivelul politic în rândul statelor membre.
În timp ce membrii fondatori, trecând direcţia unei "uniunii tot mai strânse" pe pilot automat şi așteptându-se să ajungă la o stare de uniune aproape perfectă cândva în viitorul nu foarte îndepărtat, nu și-au imaginat că ideea unei uniuni perfecte gândite la Berlin ar putea fi foarte diferită de cea de la Sofia, Praga sau Budapesta. Acest status-quo a durat până la declanșarea crizei refugiaților, care a dezvăluit amploarea faliei ideologice între vechile şi noile moduri ale Europei.
Bulgaria a fost greu lovită de valurile de refugiați care îşi croisc drumul spre Europa, o criză care a condus la acte de violență împotriva solicitanților de azil, comise cu impunitate de polițiștii de frontieră. Țara a ridicat un gard de 230 de kilometri la frontiera sa cu Turcia şi a instalat acolo o patrulă armată, însoțită de o creștere bruscă a numărului de raportări privind utilizarea forței excesive. Acest lucru se întâmplă într-o țară ale cărei valori europene sunt supuse unui control din alte motive, cum ar fi angajamentul șubred în privinţa statului de drept și influența vicioasă a Mafiei asupra statului.
Peste graniță, România prezintă aceleași semne de ostilitate față de refugiați în ciuda faptului că abia dacă câţiva solicitanţi de azil traversează granițele sale. Cu toate acestea, Bucureștiul a respins ferm cotele obligatorii ale Uniunii Europene, susținând că ar fi prea greu de gestionat găzduirea a 6000 de persoane. Și, într-adevăr, România pare să aibă probleme chiar cu păstrarea populației proprii în interiorul granițelor sale. Milioane de români au părăsit deja țara în ultimul deceniu din motive economice. Guvernul interimar actual al lui Dacian Cioloș a fost acuzat că sta cu mâinile în sân în timp ce sistemul de sănătate (cu personal insuficient şi cel puțin 30.000 de medici lipsă) se năruieşte şi s-a dovedit incapabil să facă faţă grevelor masive și abandonului. Suplimentar, Cioloş este acuzat că ar conduce o vânătoare de vrăjitoare împotriva oponenților politici ca parte a unei cruciade anticorupție cu ajutorul Serviciului Român de Informații.
Cazul României este totuși tipic climatului politic predominant în Europa Centrală și de Est. Grupul de la Vișegrad (compus din Republica Cehă, Ungaria, Polonia și Slovacia) s-a înălţat precum un bastion remarcabil de contrabalansarea a valorilor occidentale ale liberalismului, toleranței și a frontierelor deschise, cu propriul set de valori: creștine, nativiste, autoritare.
Dintre liderii acestor state, cel care ţine cel mai mult paginile ziarelor este, probabil, Viktor Orbán, a cărui opoziție față de regimul de cote al UE privind distribuirea refugiaților pe întreg blocul s-a transformat într-un apel de luptă menit să stingă criticile de corupție și clientelism din administrația sa. Susținând că admiterea refugiaților musulmani în Europa ar submina identitatea sa creștină, Orban a aţâţat, cu real succes, flăcările xenofobiei în Ungaria la un nivel extrem de disproporționat în raport cu numărul aproape inexistent de persoane care ar fi fost de fapt stabilite în țară, în cadrul sistemului de cote propus. Un referendum viitor privind migrația este așteptat să încline în mare măsură în favoarea guvernului și să fie utilizat de Orban ca o pârghie împotriva presiunii suplimentare de la Bruxelles.
Polonia, la fel de preocupată de păstrarea identității sale creștine, a fost supusă criticilor de la Bruxelles pentru că a subminat capacitatea curţii supreme de revizuire a legislației, ceea ce a condus la acuzații de abuz de putere din partea guvernului și la întoarcea la stilul sovietic centralizat al puterii. Un conflict între protestatari și guvern referitor la introducerea unor legi extrem de restrictive privind avortul și la influența Bisericii Catolice cu privire la politicile publice vorbeşte despre ruptura tot mai mare dintre tinerii din mediul urban și Partidul Lege şi Justiţie.
Este ciudat modul în care cei mai noi membri ai Uniunii Europene, care au beneficiat atât financiar cât și politic din a fi membri ai unui bloc politic puternic, au fost primii care au părăsit corabia la primul semn de probleme. De la crearea sa, UE a fost condusă de un set de principii comune despre care s-a crezut ca ar defini întotdeauna Uniunea. Criza refugiaților a trezit "vechea" Europă până la realizarea că, într-o uniune de 28 de țări, aceste principii pot să nu mai fie atât de comune.
Sursa: http://foreignpolicyblogs.com/2016/09/27/central-eastern-europe-odds-brussels/