Europarlamentarul bulgar Elena Ionceva a cerut Comisiei Europene să recurgă la un proces în instanţă la Curtea de Justiție a UE din cauza blocării aderării Bulgariei la Schengen. Ea s-a adresat comisarului pentru afaceri interne, Ylva Johansson, în timpul unei dezbateri din Parlamentul European.
"Bulgaria nu are nevoie de consolare, Bulgaria are nevoie de acţiuni concrete", a spus Elena Ionceva. "O să vă adresaţi Tribunalului de la Luxemburg pentru încălcarea principiului cooperării loiale", l-a întrebat ea pe comisarul european. Elena Ionceva a amintit că Austria și Olanda au blocat decizia Consiliului UE pentru Justiție și Afaceri Interne privind admiterea României și Bulgariei la Schengen abuzând de dreptul de veto. "Acestea au demonstrat un abuz deschis de drepturi, încălcând nu numai legislația Schengen, ci și principiile de bază ale Tratatelor. În calitate de garant al Tratatelor, Comisia Europeană are obligația de a răspunde", a spus ea.
La 6 decembrie, cu două zile înainte de votul pentru Schengen, europarlamentarii bulgari, susținuți de peste 50 de colegi, au trimis Comisiei Europene mai multe întrebări, la care încă nu s-a primit un răspuns. Una dintre acestea este legată tocmai de o posibilă încălcare a principiului cooperării loiale, stipulat la articolul 4 din Tratatul privind funcționarea UE.
Regret decizia Consiliului. Aceasta arată că UE este divizată în acest moment, a spus Ylva Johansson ca răspuns. Ea a fost fermă că va face tot posibilul pentru ca aderarea Bulgariei și României la Schengen să devină realitate în 2023.
Sunt sigur că Consiliul își va menține angajamentul față de extinderea spațiului Schengen și în timpul următoarei președinții, a declarat ministrul ceh al educației, Vladimir Balaš. Republica Cehă prezidează Consiliul până la sfârșitul anului 2022, iar din ianuarie anul viitor locul său va fi ocupat de Suedia.
Parlamentul European sprijină admiterea Bulgariei și României la Schengen și acest lucru s-a afirmat în repetate rânduri. Cele două țări au îndeplinit criteriile de aderare încă din 2011. De asemenea, Comisia Europeană a îndemnat Consiliul să dea un aviz pozitiv cu privire la Bulgaria și România, dar acest lucru nu s-a întâmplat din cauza pozițiilor Austriei și Olandei.
Dezbaterea de marți a intrat ca punct extraordinar pe ordinea de zi a sesiunii plenare de la Strasbourg. În unele dintre discursurile europarlamentarilor români s-au auzit solicitări ca decizia Consiliului de Justiție și Afaceri Interne să fie revizuită săptămâna aceasta, când se întâlnesc șefii de stat și de guvern ai statelor membre, potrivit 24chasa.bg.
În ajunul Consiliului European din 15 decembrie, insistăm că este nedrept ca Bulgaria și România să rămână în afara spațiului Schengen. Ele au îndeplinit criteriile pentru a fi state membre cu drepturi depline și merită acum asta, a declarat Iratxe García, președintele grupului socialiștilor și democraților, într-o declarație adresată presei înaintea sesiunii plenare.
(Traducerea Rador)