EURO 2012: Ronaldo, după meciul cu Cehia: "Vrem zâmbete largi şi muzică bună"
- Andrei Călin
- 24 iunie 2012, 15:33
Cristiano Ronaldo, eroul meciului Portugalia - Cehia (scor 1-0), vrea să petreacă pe cinste după calificarea în semifinale.
Portugalia s-a calificat în semifinalele Campionatului European din Polonia şi Ucraina după ce a eliminat, aseară, Cehia (scor 1-0). Eroul partidei a fost Cristiano Ronaldo, cel care a marcat un gol, a avut două bare şi a hărţuit în permanenţă defensiva cehilor. Atacantul echipei Real Madrid vrea să cinstească cum se cuvine succesul de joi. "Consider că am jucat foarte bine. Ne-am creat multe ocazii. Prioritatea era calificarea şi suntem bucuroşi că am reuşit acest lucru. Ştim că va fi foarte greu, dar suntem încrezători şi suntem gata de luptă. Am nimerit bara mult, dar am profitat de oportunitate. Îmi amintesc că şi în ultimul meci am lovit bara de două ori, dar cel mai important este că de această dată am înscris, am câştigat şi suntem în semifinale. Acum, zâmbete largi şi muzică bună", a spus Ronaldo.