Acum o săptămână protestele populare din Belarus păreau a fi aproape de a izbândi. Lukașenko rămăsese înmărmurit când muncitorii unei uzine de tractoare l-au huiduit și i-au cerut demisia. Observatorii se gândeau la un posibil moment Ceaușescu - răposatul dictator român Nicolae Ceaușescu s-a trezit în 1989 din viața sa ecranată pentru a realiza că românii îl voiau plecat. Dar Lukașenko nu a plecat și se pare că elita conducătoare de la Moscova i-a rămas loială.
Dacă multe întreprinderi mari de stat par să fi dezertat sub presiunea propriilor muncitori, instituțiile statului au rămas în tabăra regimului. Unele au intrat în grevă, inclusiv televiziunea națională, însă au fost prea puține dezertări din ministere, parlament, forțele de securitate și autoritățile locale.
Pe de altă parte, protestatarii și-au arătat din nou forța duminică pe străzile din Minsk și alte orașe.Pe scurt, țara ar putea intra într-o situație de remiză între stradă și instituțiile statului.
Guvernul pare să fie nehotărât între două tactici: fie să folosească forța și coerciția pentru a opri protestele ori să provoace violență ca justificare pentru o campanie mai amplă de reprimare în numele „legii și ordinii”. Sau, a doua tactică, să cedeze strada protestatarilor și să fortifice instituțiile statului, în speranța că aceștia își vor pierde elanul. Oricare dintre ele i-ar pune pe protestatari într-o poziție dificilă.
Deocamdată ei au dat dovadă de un angajament remarcabil față de protestul pașnic, în ciuda unor violențe oribile. Subliniindu-și aderența la statul de drept, protestatarii cer Curții Supreme anularea rezultatului alegerilor.
La discursul lui Lukașenko din fabrică de lunea trecută, un muncitor a strigat: „Nu vrem revoluție, vrem alegeri corecte!”
Cuiva din exterior revendicarea i-ar putea părea naivă: evident că în Belarus alegerile corecte ar echivala cu o revoluție - o schimbare de sistem.
De ce să insiști pe cadrul legal, când Lukașenko a demonstrat îndelungată vreme că nu ia în serios garanțiile constituționale privind drepturile omului?
El a făcut deja aluzie că atât timp cât va trăi va rămâne președinte, renunțând la farsa unei competiții electorale.
Când forțele de securitate au arestat și torturat mii de belaruși, dintre care unii sunt încă dispăruți, a devenit chiar și mai clar că în țară există o unică amenințare la adresa legii și ordinii: însuși președintele.
Și totuși, nu este naiv din partea opoziției să-i ceară guvernului să acționeze legal și să organizeze alegeri autentice. Acest lucru lasă autoritățile fără pretextul necesar unei reprimări.
Rămânând pașnică și insistând pe statul de drept, opoziția a mobilizat un mare număr de protestatari, dintre care unii poate ar fi ezitat dacă s-ar fi vorbit de revoluție.
Protestatarii au dat un exemplu în privința căii pe care vor ca țara lor s-o urmeze, aceea a păcii și respectului pentru lege.
Calea către schimbare
Ce cale legală ar putea duce la schimbare?
Unii au cerut renumărarea voturilor din 9 august. Cei mai mulți protestatari au evitat pe bună dreptate această revendicare. Falsificarea alegerilor lasă în urmă un loc al crimei.
Acel loc al crimei e acum vechi de două săptămâni și probele vor fi fost cu siguranță compromise.
Există informații că s-au distrus buletine de vot și e posibil ca în locul lor să fi fost produse buletine noi, false.
Cea mai evidentă soluție constituțională ar fi demisia președintelui.
În acest caz noi alegeri ar trebui organizate în decurs de 30-70 de zile.
Protestatarii insistă pe bună dreptate pe alegeri autentice, democratice, conforme cu garanțiile constituționale și cu obligațiile internaționale în materie de drepturile omului.
Candidații trebuie să se poată înregistra liber, în absența unei amenințări cu încarcerarea.
Presa de stat trebuie să relateze corect și transparența trebuie asigurată la toate nivelurile procedurilor de vot, de numărătoare a voturilor și de centralizare a lor.
O altă variantă ar fi anularea alegerilor de către Curtea Supremă, însă aceasta ar necesita o independență față de ramura executivă, pe care instanța nu o deține.
Teoretic, și parlamentul l-ar putea revoca pe președinte, dar e un lucru prea improbabil, întrucât actualul legislativ e produsul alegerilor profund măsluite din 2019, la care doar candidați pro-guvernamentali au obținut mandate.
Dacă nici una dintre aceste soluții nu se va materializa, protestatarii vor trebui să găsească noi căi pentru a menține presiunea și a nu-și pierde avântul.
O opțiune ar putea fi vizarea clădirilor publice.
Dar ea presupune un risc mai mare de violență și poate submina natura pașnică a mișcării.
Opoziția s-ar putea folosi de instituții alternative, cum e recent înființatul Consiliu de Coordonare, care i-ar conferi o voce și o structură mai impunătoare.
Dar ele vor fi dezavantajate în competiția cu instituțiile statului, care dispun de personal salariat, buget și statut legal.
Dar orice pași ar urma să facă, protestatarii ar trebui să fie deschiși la o implicare internațională.
Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) și președinția ei, deținută acum de Albania și la anul de Suedia, s-au oferit să înceapă imediat discuții cu toate părțile.
UE susține acest demers. Deși OSCE este o organizație slabă, în care cele 57 de state membre trebuie să ajungă la multe decizii prin consens, ea e și singurul organ interguvernamental paneuropean din care face parte Belarus.
UE și-a anunțat deja intenția de a reintroduce sancțiuni împotriva indivizilor implicați în fraude electorale și violență, dar ea ar trebui să rămână flexibilă și să le semnaleze acelor indivizi că sancțiunile pot fi retrase dacă ei fac dovada susținerii democrației și statului de drept.
Pe de altă parte, Kremlinul îl sprijină deocamdată pe Lukașenko.
La două luni de când amendamentele constituționale din Rusia i-au deschis calea președintelui Vladimir Putin pentru a-și reînnoi mandatul mult timp de acum încolo, Kremlinul e îngrijorat de posibilitatea ca Belarusul să stabilească un exemplu în privința unui președinte ales ilegal și răsturnat de la putere de către popor.
Dar dacă protestele își vor menține avântul, Moscova s-ar putea răzgândi.
Și-ar putea face socoteala că pericolul antagonizării pe termen lung a belarușilor, care sunt strâns legați de ruși, e mai mare decât cel simbolic, rezultat din pierderea președinției de către Lukașenko.
Merită ca UE să continue să discute cu Kremlinul pentru a determina, pe baza experienței din Armenia, dacă și când și-ar putea schimba el poziția.
În 2018 Rusia nu a intervenit în afacerile interne ale Armeniei și a acceptat schimbarea de guvern adusă de demonstrațiile de stradă.
Discuțiile internaționale trebuie să includă și Rusia, și ea membră a OSCE.
Însă Rusiei nu ar trebui să i se permită să decidă viitorul Belarusului, al cărui popor a demonstrat limpede că vrea să-și decidă singur soarta.
Articol de Michael Meyer-Resende (director executiv al Democracy Reporting International din Berlin)
https://euobserver.com/opinion/149205
Sursa: Rador