PotrivitCentrului European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC), România are cea mai mare mortalitate din UE de pe urma Covid-19, cu 2,8 decese la 100.000 locuitori. Iată ce scrie EUObserver despre modul în care se pregătește Europa de Est despre al doilea val al pandemiei!
Începutul noului an școlar, ridicare unor restricții în interior, revenirea turiștilor din concediu și vremea mai rece dau naștere îngrijorării că un al doilea val de infectări cu coronavirus este pe drum.
Țările din Europa Centrală și de Est reacționează diferit la înmulțirea infecțiilor, iar regiunea se apropie de iarnă.
Unele țări au reimpus restricții și chiar și-au închis granițele pentru străini - altele sunt reticente să o facă, deocamdată.
România
Țara sud-est-europeană a înregistrat săptămâna trecută un record de 1.713 cazuri noi în 24 de ore. E cea mai mare cifră de la începutul pandemiei, în contextul în care numărul testărilor a rămas constant în ultimele două luni.
Conform Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC), România are cea mai mare mortalitate din UE de pe urma Covid-19, cu 2,8 decese la 100.000 locuitori.
Statele UE cu cea mai mică mortalitate sunt Germania, Danemarca, Cipru, Finlanda și Letonia, cu mai puțin de 0,1 per 100.000.
„Situația e stabilă; avem creșteri zilnice, dar credem că deocamdată suntem într-o fază de platou. Noi activități precum începutul noului an școlar, deschiderea interiorului restaurantelor, campania electorală și ziua votului pot aduce o creștere a numărului de infectări cu coronavirus. Totul depinde de cât de bine vor respecta românii măsurile sanitare, cum ar fi obligativitatea măștilor, menținerea distanței sociale și proceduri de igienă îmbunătățite”, a declarat pentru EUobserver Andrei Baciu, secretar de stat în ministerul sănătății.
România a ridicat restricțiile privind interiorul restaurantelor și a mărit numărul maxim al participanților la evenimente private în exterior și interior la 100, respectiv 50 de persoane.
Țara se află și în toiul campaniei electorale, cu alegeri locale programate duminică.
Răzvan Cherecheș, specialist în sănătate publică, avertizează că numărul cazurilor va crește după alegeri și ar putea fi impuse iar unele măsuri de carantină. El crede că autoritățile au luat unele măsuri populiste pentru a nu-și pierde susținerea.
Dragoș Garofil, secretar de stat în ministerul sănătății, afirmă că măsurile de relaxare era plănuite cu mult înainte de campania electorală.
„După ce am văzut o creștere a numărului de cazuri am decis să nu mai luăm nici o altă astfel de măsură. Nu plănuim nici impunerea vreunei măsuri de carantină după alegeri”, a declarat el pentru EUobserver.
Ministrul român al sănătății, Nelu Tătaru, a declarat că România se confruntă încă cu primul val al pandemiei - și că, dacă regulile vor fi urmate, numărul cazurilor ar putea descrește în a doua jumătate a lui octombrie sau în noiembrie.
Bulgaria
La sud de granița României, și Bulgaria are mai multe cazuri de Covid-19 decât la începutul anului. Decesele s-au împuținat însă, după ce atinseseră un vârf la începutul lui septembrie, dar tot sunt peste nivelul din primăvară.
Kaloian Staikov, economist sanitar la Institutul Bulgar pentru Economie de Piață, a declarat pentru EUobserver că nimeni nu poate prezice când va lovi al doilea val și ce impact economic ar putea avea.
Dacă un al doilea val și o carantină vor coincide cu sezonul gripei, impactul ar putea fi considerabil mai mare.
„O a doua carantină în al patrulea trimestru ar putea fi resimțită chiar și mai puternic, întrucât PIB-ul din trimestrul al patrulea reprezintă o proporție mai mare din PIB-ul anual al țării.”
Europa Centrală și de Est
Pe 1 septembrie Ungaria a decis să-și închidă frontiera pentru străini, cu excepția cetățenilor polonezi, cehi și slovaci.
Recordul Ungariei este de 1.017 cazuri noi într-o zi. În cursul verii infectările au rămas de obicei sub 50 pe zi, dar de atunci rata lor a crescut rapid.
Închiderea graniței a iritat UE, unii considerând-o în contradicție cu angajamentele asumate de Ungaria ca membru al Convenției Schengen.
Slovacia și Cehia încearcă și ele să domolească o înmulțire a cazurilor ce arată tot mai mult ca un al doilea val, după o vară relativ liniștită.
Cehia a sărit de la vreo 400 de infectări pe zi în vară la 3.123 pe 17 septembrie. Măștile au devenit iar obligatorii în spațiile închise, iar restaurantele și terasele trebuie să se închidă la ora 24:00.
Peste tot prin regiune ne putem aștepta la o înmulțire a infecțiilor, întrucât oamenii se vor întâlni în interior toamna și iarna. Vremea rece ar putea aduce noi provocări, deoarece Covid-19 și gripa ar putea circula concomitent.
Articol de Cristian Gherasim (jurnalist independent, colaborează cu EUobserver, Euronews, EU Reporter, Katoikos, Von Mises Institute și bne IntelliNews)
https://euobserver.com/coronavirus/149492
Traducere: Rador