Nimeni nu poate pune la îndoială faptul că fotbalul fără suporteri poate fi fotbal împlinit. Astăzi ne referim la  gestul pe care clubul Valencia l-a făcut pentru unul dintre cei mai loiali suporteri ai săi.

Anul trecut, conducerea Valenciei a recurs la un gest superb pentru un suporter adevărat, care și-a iubit echipa până în ultima zi din viața sa. Vincente Navarro Aparicio, suporter pătimaș al „liliecilor”, și-a pierdut vederea la vârsta de 54 de ani, dar din dragoste pentru echipă, acest lucru nu l-a împiedicat să meargă în continuare pe arena „Mestalla” la meciurile Valenciei, dar nici să-și însoțească echipa mult iubită la meciurile din deplasare.

A fost socios până în ultima sa zi din viață

Până la decesul său, în 2017, a vrut să fie mereu printre suporterii Valenciei și să simtă atmosfera nebună de pe acest stadion celebru al Spaniei. Iar clubul i-a respectat dorința. Cu ocazia împlinirii a 100 de ani a clubului, o statuie din bronz a lui Vincente Navarro Aparicio a fost amplasată exact pe locul pe care acesta îl ocupa la fiecare meci al „liliecilor” pe terenul prorpiu: scaunul cu numărul 164 de pe rândul al 15-lea în sectorul central al tribunei centrale.

Înregistrat cu carnetul de socios cu numărul 18, Vincente Navarro Aparicio şi-a reînnoit mereu abonamentul. „Chiar dacă el şi mulţi alţi suporteri nu mai sunt printre noi, povestea lui este o mărturie a pasiunii lor pentru acest club, iar această pasiune trebuie celebrată”, a fost mesajul oficialilor de la Valencia.

Meciul cu Karlsruhe din 1993 a fost ultima oară când a urmărit echipa la televizor. După aceea, a dorit să meargă din nou pe stadion pentru a simţi pe viu atmosfera de pe Mestalla. Îi plăcea foarte mult, iar eu îi mai povesteam ce se întâmplă pe teren. 2004, anul când Valencia a câştigat titlul şi a cucerit Europa League, a fost cel mai fericit din viaţa lui„, a declarat fiul lui Vincente Navarro Aparicio.

Clubul Valencia a numit acest gest drept „Eternul Sentiment”. Vincente Navarro Aparicio a decedat în 2017 (foto: valenciacf.com)

Te-ar putea interesa și: