Războiul din Siria, care a implicat multiplii actori regionali și internaționali, este, începând din martie 2011, o pată de sânge pe obrazul omenirii și pe mâinile regimului lui Bashar Al-Assad, oricât le-ar spăla „aliatul” Vladimir Putin.
Prezentăm pe scurt principalele etape ale conflictului din Siria, un genocid care continuă de nouă ani, sub ochii unui Occident care nu pierde nici un prilej să afirme că respectarea drepturilor omului și protejarea civililor în zonele de conflict sunt principii care nu se negociază.
Începând cu martie 2011, războiul din Siria a ucis cel puțin 384.000 de oameni, din care peste 116.000 civili. Milioane de refugiați și deplasați întregesc tabloul.
La 15 martie 2011, în urma Primăverii Arabe, a izbucnit o mișcare de protest în Siria, țară condusă cu un pumn de fier timp de 40 de ani de familia Assad, Bashar succedându-i, în 2000, tatălui său, Hafez.
Inițial, manifestații au avut loc la Damasc, care au fost dispersate cu violență. Dar, după ce la Deraa (sud) zeci de adolescenți au fost torturați pentru că au pictat graffiti anti-regim, mișcarea a căpătat amploare.
Manifestațiile, care s-au extins și în alte orașe, au fost reprimate cu violență.
În iulie, un colonel refugiat în Turcia a creat Armata siriană liberă (ASL), formată din civili înarmați dar și din dezertori din armata regimului de la Damasc.
Mișcarea de opoziție se transformă într-o rebeliune armată. Rebelii vor cuceri bastioane importante, în special în sectoarele din Homs (centru) sau în cartierele din Alep (nord).
În martie 2012, armata atacă și preia controlul asupra fief-ului rebelilor din Homs. Alte operațiuni sângeroase au fost desfășurate, în special la Hama (centru), după uriașe manifestații anti-regim.
În iulie, rebelii lansează atacul asupra capitalei Damasc. Guvernul păstrează controlul asupra capitalei dar zonele de la periferie trec sub controlul insurgenților.
Observavtorul sirian al drepturilor omului și militanții au denunțat utilizarea de către armata lui Assad a butoaielor pline cu TNT pe care le-a aruncat din elicoptere sau avioane militare asupra rebelilor și a populației civile.
Mișcarea șiită libaneză Hizbollah recunoaște, în aprilie 2013, angajamentul său de partea lui Bashar Al-Assad, care provine din minoritatea alauită, o ramură a șiismului. Hizbollah va trimite mii de combatanți în sprijinul regimului de la Damasc.
Iranul șiit a susținut financiar și militar regimul lui Assad, trimitând „consilieri militari” și „voluntari” veniți din Iran, Afganistan sau din Pakistan.
În august 2013, un atac chimic imputat regimului în două zone rebele în apropiere de Damasc s-a soldat cu peste 1400 de morți, mai ales copii, potrivit Statelor Unite. Regimul lui Assad a dezmințit.
Barack Obama, care inițial declarase că recurgerea la arme chimice este o linie roșie, renunță în ultimul moment să ordone represalii împotriva Damascului, parafând cu Rusia un acord privind dezmembrarea arsenalului chimic sirian.
În iunie 2014, gruparea teroristă Stat Islamic proclamă un „califat” asupra unor vaste teritorii cucerite în Siria și în Irak.
În septembrie, o Coaliție internațională condusă de Washington lansează, din Irak, primele atacuri împotriva ISIS în Siria.
Forțele Democratice siriene, dominate de milițiile kurde ale Unităților de protecție a poporului (YPG) și susținute de Coaliție, îi vânează pe combatanții ISIS în fieful lor, Raqa, pentru a cuceri, în martie 2019, ultimul bastion sirian al ISIS, Banghouz.
„Califul” ISIS, Abu Bakr al-Baghdadi, a fost ucis anul trecut, în timpul unui asalt american în nord-vestul Siriei.
În septembrie 2015, Moscova, aliat principal al regimului de la Damasc, a început o campanie de lovituri aeriene pentru susținerea armatei regimului, aflată în dificultate.
Intervenția Moscovei este un moment de cotitură care va repune regimul Assad în șa.
Rebelii vor suferi înfrângere după înfrângere și vor fi vânați și goniți în special din Alep, la sfârșitul lui 2016, apoi din Ghouta orientală, în apropiere de Damasc, în 2018, cu prețul unor bombardamente ucigașe a unor distrugeri masive.
În aprilie 2017, un atac cu gaz sarin, imputat regimului de la Damasc, ucide peste 80 de civili la Khan Cheikhoun (provincia Idlib).
Ca represalii, președintele american Donald Trump ordonă lovituri asupra bazei aeriene Al-Chaayrate (centru) cu 58 de rachete Tomahawk.
În aprilie 2018, Statele Unite, Franța și Marea Britanie au lansat represalii comune împotriva pozițiilor militare ale regimului ca răspuns la un atac chimic din Douma, în apropiere de Damasc.
Pe 9 octombrie 2019, Turcia, care a desfășurat deja două operațiuni în nordul Siriei din 2016, lansează o ofensivă aeriană și terestră împotriva milițiilor YPG, pentru a le alunga de la frontieră.
Operațiunea permite Turciei să preia controlul, la granița sa, a unei fâșii de pe teritoriul sirian cu o lungime de 120 km și o adâncime de aproximativ 30 km.
În decembrie 2019, guvernul sirian, susținut de aliatul său rus, a lansat o nouă ofensivă ucigașă în nord-vest împotriva ultimului mare bastion al rebelilor și al jihadiștilor, Idlib.
Violențele au provocat o catastrofă umanitară, cu un milion de refugiați și deplasați, dar și pierderi pentru armata turcă, care-i sprijină pe rebeli.