Eşti rom şi locuieşti la Milano, primeşti 8.000 de euro de la primărie
- Ana Zid ărescu
- 4 iulie 2012, 13:16
Autorităţile din Milano pregătesc un "Plan pentru romi", prin care vor să sprijine financiar familiile care îşi înscriu copiii la şcoală. Se estimează că valoarea ajutoarelor este de 8.000 de euro, o sumă consistentă care a nemulţumit o parte dintre locuitorii acestui oraş.
Banii sunt oferiţi de primăria din Milano familiilor de romi care au fost evacuate - sau care urmează să fie evacuate - din taberele ilegale de la Milano, scrie ediţia astăzi a cotidianului "La Repubblica", în ediţia locală din Milano. Planul aparţine noului primar de stânga al oraşului din nordul Italiei, Giuliano Pisapia. Condiţia pentru ca romii să primească aceşti bani este să-şi înscrie copiii la şcoală, iar proprietarii imobilelor închiriate de nomazi să accepte paza din partea forţelor de ordine din cartierele respective. În cel mult opt săptămâni, cele 20 de familii de romi români care locuiesc în tabăra legală din Strada Novara vor fi evacuate. Astfel, toate cele şase tabere autorizate de autorităţile milaneze vor fi locuite doar de nomazii italieni.
Chiar dacă autorităţile din Milano sunt în plin proces de relocare şi de sprijinire a familiilor de romi, nu toţi locuitorii oraşului sunt încântaţi de această perspectivă. Riccardo De Corato, consilier în cadrul Primăriei din Milano, a declarat că "ideea de a le da romilor 8.000 de euro pentru a închiria un apartament este inacceptabilă. Vom protesta, pentru că nu se pot irosi astfel banii publici".
În replică, primarul Giuliano Pisapia a ţinut să precizeze că mare parte din bani vor fi acoperiţi din fonduri europene.