Un banc prost devine realitate. Diaconescu, proprietarul Oltchim. Luni la ora 10 trebuie să arate şi banii | VIDEO
- Raluca Florescu
- 21 septembrie 2012, 19:49
Licitaţia pentru privatizarea Oltchim a început la ora 12.00, în acest moment fiind aşteptat rezultatul final. Bâlbâielile organizatorilor au făcut ca după deschiderea ofertelor să apară o ceaţă totală, nefiind clar ce criteriu ar urma să se aplice şi cine a avut cea mai bună ofertă. Cea mai mare ofertă pentru pachetul de acţiuni a fost depusă de patronul OTV, Dan Diaconescu, Chimcomplex a oferit mai mult, dar pentru două active, iar singurii care au făcut o ofertă pentru toate activele scoase la vânzare sunt cei de la PCC .
UPDATE 2. Dan Diaconescu a spus că are bani din "fonduri directe şi atrase". "Noi puteam câştiga licitaţia şi cu un preţ de 5-6 milioane de euro, dar am preferat să dăm o sumă mai mare ca Ponta să aibă bani de pensii şi salarii. Banii se duc la Oltchim sub formă de împrumut (...) Sunt o mulţime de oameni interesaţi să contribuie la proiectul de lansare al Oltchim, sunt vreo 10 milioane de români care ar vrea să facă o mică contribuţie. Guvernul a scos la licitaţie. Ne-a prins nepregătiţi, între timp avem nişte scrisori de garanţie. Avem ajutoare din partea prietenilor din ţară şi străinitate, punem ban de la ban şi salvăm Oltchim. Scrisori de garanţie bancară SC proprietatea de garanţie. Banii îi voi avea în conturile mele. Nu dorm cu banii sub pernă, noi vom lucra legal şi ne vom vedea de salvarea Oltchim", a declarat Dan Diaconescu în direct la Realitatea TV. UPDATE 1. Dan Diaconescu a câştigat licitaţia pentru cumpărarea pachetului majoritar de acţiuni la Oltchim, cu o ofertă de 203 milioane de lei. Câştigătorul şi-a reiterat angajamentul de a plăti cele 45 de milioane de euro oferite în cadrul licitaţiei, şi a cerut statului să îşi respecte promisiunea de a direcţiona acei bani spre plata salariilor şi asigurarea capitalului circulant necesar repornirii activităţii. Oferta de cumpărare în bloc a PCC nu a fost luată în considerare, deoarece interesul statului este, potrivit lui Remus Vulpescu, maximizarea sumei obţinute. Comisia de privatizare a luat decizia de a vinde activele individual, deşi anterior aceasta era varianta de rezervă. Pentru creanţa AVAS nu a fost depusă nicio ofertă, aşa că nu va fi vândută. Pentru creanţa Electrica SA au fost oferite 202,6 milioane de lei de către Chimcomplex Borzeşti, însă preţul minim acceptat de Electrica este mai mare decât această sumă. Întrebat, după deschiderea ofertelor, de unde va găsi suma pe care a licitat-o, Dan Diaconescu a fost vag, spunând că sunt bani din conturile personale şi bani oferiţi de bănci, şi că la Oltchim nu vorbim de bani, ci de un patrimoniu naţional. Au fost deschise ofertele pentru Oltchim: Oferta lui Dan Diaconescu: 203.149.054,08 lei pentru cumpărarea pachetului de acţiuni deţinut de OPSPI. Preţul ar fi, potrivit lui Diaconescu, egal cu necesarul de capital circulant plus banii de salarii, şi de zece ori mai mare decât preţul de pornire anunţat de stat. Oferta PCC: 13.443.603,23 lei pentru toate cele trei active: pachetul de acţiuni, creanţa AVAS şi creanţa Electrica. Oferta Chimcomplex Borzeşti: 18.810.097,67 lei pentru cumpărarea individuală a pachetului de acţiuni, 202.666.500 lei pentru cumpărarea individuală a creanţei Electrica, 221.476.597,60 lei pentru cumpărarea în bloc a tuturor celor trei active. Totuşi, Chimcomplex nu a depus ofertă pentru cumpărarea tuturor activelor, aşa că oferta în bloc ar putea să nu fie luată în considerare. Oferta AISA Invest: 30.000.000 milioane lei pentru cumpărarea individuală a pachetului de acţiuni. Între Dan Diaconescu şi Remus Vulpescu au avut loc mai multe contre, legate de metoda de adjudecare a activelor. Potrivit procedurii, doar dacă nu se vând toate cele trei active se poate trece la valorificarea lor individuală. Vânzarea la pachet ar presupune oferirea unui preţ mai mare decât suma preţurilor minime acceptate de OPSPI, AVAS şi Electrica. Preşedintele OPSPI a precizat că o parte a banilor obţinuţi în urma licitaţiei de astăzi vor fi transferaţi cu titlu de împrumut către Oltchim sau către salariaţi, pentru a fi plătite salariile şi pentru a asigura repornirea combinatului. Minutul de aur al televiziunilor Patronul OTV, Dan Diaconescu, nu a putut renunţa la obiceiurile meseriei, manifestându-şi îngrijorarea că ofertele ar putea să nu fie filmate corespunzător de cameramanii televiziunilor, dar şi satisfacţia că minutul de aur al televiziunilor ar putea fi dat de momentul deschiderii plicurilor cu oferte. Remus Vulpescu, preşedintele OPSPI: "Sperăm ca unul din cei patru ofertanţi prezenţi să obţină prin licitaţie cinstită calitatea de adjudecatar cel puţin al pachetului de acţiuni deţinut de stat, dar ideal şi prin adjudecarea celor două creanţe, cea a AVAS şi cea a Electrica. O privatizare completă e cea în urma căreia statul nu păstrează niciun control asupra companiei, nici prin intermediul creanţelor". Dintre cei trei ofertanţi, doar grupul germano-polonez PCC a depus ofertă pentru toate cele trei active scoase la vânzare. Companiile controlate de omul de afaceri Ştefan Vuza au ofertat pachetul majoritar de acţiuni şi creanţa Electrica, iar Dan Diaconescu vrea să cumpere doar pachetul de acţiuni. Între timp, au sosit în plic sigilat şi preţurile minime cu care sunt de acord Electrica şi AVAS pentru vânzarea celor două creanţe. La licitaţia cu strigare se va ajunge dacă diferenţa între mai multe oferte de preţ e mai mică de 15%, în cazul în care preţurile sunt peste preţul minim de vânzare. Vulpescu a explicat şi motivul pentru care s-a renunţat la ideea conversiei datoriilor în acţiuni: "Oltchim e o societate cu capitaluri proprii negative, cu perspective foarte slabe de continuare a activităţii şi cu perspective şi mai slabe de redresare în acest moment. O conversie în acţiuni e o idee bună şi un procedeu prin care se ameliorează situaţia companiei. În cazul Oltchim ar fi fost bună numai în măsura în care ar fi inclus măcar cea mai mare parte a creanţelor asupra Oltchim. Conversia unei singure creanţe nu ar fi rezolvat problema datoriilor, pentru că rămâneau 450 de milioane de euro datorii, care lăsau combinatul expus tuturor celorlalţi creditori". Cu puţin timp înainte de începerea licitaţiei, unul dintre ofertanţi, Dan Diaconescu, a declarat că nu vrea să blocheze privatizarea, dar nici ca aceasta să fie câştigată de cei de la PCC. De la ora 12.30, ieri, când a avut loc deschiderea propunerilor de participare la privatizare şi până astăzi lucrurile s-au precipitat. Seara, investitorii au fost chemaţi de responsabilii de privatizare.
Omului de afaceri Ştefan Vuza a spus că i s-a solicitat să depună noi documente la dosar, iar Dan Diaconescu a spus la rândul său că i s-a cerut să prezinte situaţia datoriilor pe care le are la bugetul de stat. Licitaţia cu oferta în plic va fi urmată, dacă va fi cazul, de licitaţie cu strigare după regula licitaţiei competitive.
Statul pune la vânzare 54% din acţiunile Oltchim şi creanţele pe care AVAS şi Electrica le au la combinat. Trei investitorii s-au înscris în cursă Lunea trecută, când a fost primul termen limită de depunere a ofertelor, amânat ulterior pentru joi, s-au prezentat aceiaşi oameni de afaceri. Astfel, nici Gazprom, nici vreun alt investitor nu a venit cu propuneri, deşi multe nume mari se anunţaseră interesate de combinat. Aluzii la posibili alţi investitori au existat însă. Dan Diaconescu a fost prins ieri în offsaid deoarece şi-a depus oferta cu 10 minute întâziere, ceea îl făcea pasibil de ieşire din cursa pentru Oltchim. Cu elanul caracteristic, acesta a încercat să îi "tenteze" pe reprezentanţii Oficiului pentru Participaţiile Statului şi Privatizare în Industrie (OPSPI) să îi accepte cererea, menţionând că "aduce un investitor străin". CITIŢI ŞI:
- OFERTĂ SPECTACULOASĂ pentru privatizarea Oltchim
- SCANDAL LA PRIVATIZAREA Oltchim. Diaconescu a depus oferta târziu
- Terorism economic la Oltchim, marca Dan Diaconescu
- Bătaie pe Oltchim până în ultima clipă! VUZA s-ar fi retras, dar gigantul ROSNEFT este interesat
- Un ziarist din Vâlcea dezvăluie cum a devalizat Roibu combinatul Oltchim
- PRIVATIZAREA OLTCHIM, AMÂNATĂ. Cine sunt cei trei investitori care au depus oferte de cumpărare
- Dezvăluiri despre contractele dintre Oltchim şi o firmă controlată de Constantin Roibu