Casele de Pensii din România nu mai pot notifica angajatorii în legătură cu emiterea deciziei de pensionare în cazul unui salariat fără acest document. Potrivit unor noi prevederi stabilite prin lege, fiecare angajat care vrea să se retragă de pe piața muncii trebuie să furnizeze o adeverință cu datele de contact din partea companiei în cadrul căreia a activat.
Casele de Pensii din România sunt obligate, potrivit Legii nr. 76.2022, să trimită angajatorilor ai căror salariați solicită pensionarea o informare privind decizia de retragere de pe paiața muncii. Aceasta trebuie să fie emisă într-un termen de cinci zile. Totuși, fără un document-cheie care trebuie furnizat de salariați, acest lucru nu se mai poate întâmpla.
Ce trebuie să știe angajatorii despre pensionarea unui salariat
Iată ce prevede Legea nr. 76/2022: „Casa teritorială de pensii emitentă comunică angajatorului o informare cu privire la emiterea deciziei de pensionare pentru limită de vârstă, anticipată, anticipată parțială sau de invaliditate. Informarea va cuprinde numele și prenumele persoanei, tipul deciziei de pensionare, precum și data emiterii acesteia”.
Angajatorii trebuie să fie anunțați despre existența unei decizii de pensionare în cazul salariaților în maximum cinci zile de la emiterea hotărârii cu pricina.
Avocat.net a explicat motivul pentru care comunicarea realizată de Casele de Pensii are caracter obligatoriu. „Din formularea folosită în textul de lege, care, conform Legii nr. 24/2000, ne lasă destul de clar faptul că e vorba de o obligație, iar nu de o opțiune pentru casele de pensii să facă acele comunicări („verbele se utilizează la timpul prezent, forma afirmativă, pentru a se accentua caracterul imperativ al dispoziției respective”). Cu acest lucru sunt de acord și cei de la Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), care au dat miercuri un comunicat de presă prin care anunță cum anume vor implementa această obligație ce le revine prin lege:
Documentul de care au nevoie angajații pentru a ieși la pensie
„Legea nr.76/2022 pentru completarea art. 106 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice reglementează obligația caselor teritoriale de pensii de a comunica angajatorului – în 5 zile de la emiterea unei decizii de pensionare – o informare care va cuprinde numele şi prenumele persoanei, tipul deciziei de pensionare, precum şi data emiterii acesteia.
Pentru a putea comunica angajatorului informaţiile cu privire la emiterea deciziei de pensionare, persoana care solicită înscrierea la pensie trebuie să prezinte, pe lângă documentele prevăzute de legislaţia cadru în domeniul pensiilor, o adeverinţă eliberată de angajatorul la care îşi desfăşoară activitatea la data solicitării înscrierii la pensie, din care să rezulte datele de identificare ale angajatorului, (adresa, e-mail, fax, nr. telefon).
Facem precizarea că, în cazul persoanelor care desfăşoară concomitent activitate la mai mulţi angajatori, la dosarul de pensie se vor depune adeverinţe eliberate de fiecare angajator în parte”.”, arată sursa citată.