În luna mai 2022 încep înscrierile la grădiniță pentru anul pre-școlar 2022-2023. Părinții copiilor cu vârste cuprinse între 3 și 5 ani, care au frecventat grădinița anterior, pot să depună cererile pentru înscriere începând cu data de 16 mai. În cazul minorilor care vor merge pentru prima oară la grădiniță, înscrierile vor începe la finalul lunii, pe data de 30 mai.
Înscrieri grădiniță 2022. Se deschid porțile instituțiilor educaționale care îi ajută pe elevi să se pregătească pentru primul an de școală. Părinții care doresc să își înscrie copiii la grădiniță, indiferent dacă este vorba despre cei care au frecventat anterior astfel de instituții sau despre cei care se vor întâlni pentru prima dată cu doamna educatoare, o pot face în luna mai.
Înscrieri grădiniță 2022. Când vor putea fi depuse documentele
Copiii cu vârste cuprinse între 3 și 5 ani, care urmează să intre în grupa mijlocie sau mare, pot să fie înscriși la grădiniță pentru anul pre-școlar 2022-2023 începând cu data de 16 mai. În cazul copiilor care merg pentru prima dată la grădiniță, înscrierile vor începe pe data de 30 mai, potrivit secretarului de stat pentru învățământul preuniversitar, Florian Lixandru.
„Am trimis la semnat deja nota și urmează să o trimitem azi sau mâine către inspectoratele școlare. Condițiile de înscriere sunt neschimbate față de anii trecuți. În limita locurilor disponibile și copiii de 2 ani pot fi înscriși la grădiniță”, a declarat secretarul de stat pentru învățământul preuniversitar, Florian Lixandru, pentru Edupedu.ro.
Programul orar în care vor avea loc înscrierile la grădiniță va fi stabilit de către reprezentanții fiecărei unități de învățământ preșcolar. Părinții pot ține legătura cu aceștia și le pot trimite documentele necesare înscrierii copilului la grădiniță prin poștă electronică, telefonic sau fax.
Înscrieri grădiniță 2022. Cum va avea loc departajarea copiilor
În ceea ce privește ocuparea locurilor de înscriere la grădiniță, aceasta va avea loc în ordinea descrescătoare a grupelor de vârstă: grupa mare, grupa mijlocie și grupa mică. Dacă la o unitate de învățământ preșcolar, numărul cererilor de înscriere este mai mare decât numărul locurilor disponibile, atunci vor fi aplicate câteva criterii de departajare, după cum urmează:
- existența unui document care dovedește că un copil este orfan de ambii părinți (situația copilului care provine de la o casă de copii/un centru de plasament/plasament familial se asimilează situației copilului orfan de ambii părinți);
- existența unui document care dovedește că un copil este orfan de un singur părinte;
- existența unui frate/a unei surori înmatriculat/înmatriculate în unitatea de învățământ respectivă;
- existența unui document medical eliberat de medicul specialist/certificat de orientare școlară și profesională/certificat de încadrare în grad de handicap a copilului.
Înscrieri grădiniță 2022. Despre criteriile de departajare a copiilor
Criteriile specifice de departajare (elaborate de fiecare unitate de învăţământ preşcolar sau cu grupe de preșcolari, aprobate de Consiliul de administraţie al acesteia şi avizate de către consilierul juridic al inspectoratului școlar judeţean/al municipiului Bucureşti până la data de 28 mai 2021) vor fi aplicate doar după epuizarea criteriilor generale.
Pentru criteriile specifice stabilite, unitatea de învățământ va preciza documentele doveditoare pe care părintele trebuie să le depună în momentul validării cererii-tip de înscriere.
Criteriile specifice de departajare nu pot fi discriminatorii și nu pot include liste de preînscrieri, organizate în afara calendarului de înscriere în învățământul preșcolar.