Persoanele violente nu vor mai avea acces, seara, în barurile și restaurantele în care se consumă alcool, începând de la 1 iulie.
Se întâmplă, dar nu la noi, ci în Danemarca, micuțul stat din nordul Europei. Conform unei legi care a fost adoptată de Parlament, persoanele condamnate pentru fapte violente nu vor mai avea acces în baruri şi restaurante în Danemarca
Parlamentarii danezi au votat, joi, un proiect de lege care va interzice, începând din data de 1 iulie, accesul persoanelor condamnate pentru fapte de violență în baruri, restaurante şi alte localuri în care se servește alcool, după cum relatează vineri DPA.
Interdicţia impusă de Parlamentul din Danemarca se aplică pentru toate localurile în care se servește alcool și este valabilă începând cu miezul nopţii şi până la ora 05.00 dimineaţa. Interdicția este impusă persoanei condamnate pentru violență pe o perioadă de până la doi ani. Aceasta va depinde, însă, de gravitatea infracțiunii pentru care a fost condamnată.
Conform acestei legi, poliţia ar putea stabili, de asemenea, ca anumite străzi să fie declarate zone în care infractorii violenţi nu au acces. Este vorba despre zonele de promenadă, frecventate de un număr mare de cetățeni care merg la plimbare.
Cei care încalcă legea vor fi amendați
Cei care încalcă aceste prevederi legale vor fi amendați, iar sancțiunile pot ajunge la sume de până la 10.000 de coroane daneze. Este vorba despre echivalentul a peste 1.600 de dolari.
„Înainte ca pandemia să închidă viaţa de noapte, am asistat la mai multe incidente groaznice în care tineri nevinovaţi au fost atacaţi cu brutalitate”, a transmis ministrul justiţiei, Nick Haekkerup, într-un comunicat de presă în care a motivat necesitatea adoptării acestui act normativ.
El a precizat că acesta a fost motivul pentru care s-a decis ca infractorii violenți să nu mai poată avea acces la viața de noapte.
„Din acest motiv vom bloca accesul la viaţa de noapte pentru infractori”, a adăugat ministrul Justiției.
Legea care va interzice infractorilor condamnați pentru acte violente să participe la viața de noapte va intra în vigoare și va fi aplicată începând cu data de 1 iulie.