Opinii EVZ
Eșecul internaționalei naționaliste și în formula axei Italia – Polonia – Ungaria. Pulsul planetei
Faptul că viitorul Parlament European va avea două grupuri ne-clasice, unul eurosceptic și altul anti-european de-a dreptul, pare să devină un loc comun. Azi avem circa 30-33-35% dintre votanții europeni adepți ai partidelor naționaliste, populiste, islamofobe, eurofobe, antisemite deseori, cu toate nuanțele posibile. Iar în materie de anti – imigrație, sondajele sunt atât de complexe încât marchează, în anumite cazuri, chiar majorități ale cetățenilor europeni care refuză să accepte migranți de orice fel.
De aici până la a accepta valul de lamentări care a început după întâlnirea de la Varșovia Salvini-Kaczinski este, însă, cale lungă. Nici titluri alarmiste care anunță că se destramă Europa nu mi se par la locul lor, pentru cineva care știe minimal și percepe nuanțele orientărilor acestor partide. Și privește chiar atent istoria și contextele. Pentru că nici întâlnirea în cauză, nici susținerea marcată de Viktor Orban, nici anunțul privind alte ținte ale lui Salvini pe politici anti-imigrație nu justifică o asemenea temere. Ca să nu mai vorbim despre precedentele din Parlamentul European.
Da, proiectul european a suferit momentul de cotitură la respingerea de către două state fondatoare ale UE – Olanda și Franța – a Tratatului Constituțional. De atunci însă, cursul de tumult și turbulențele repetate ce au împins către frământările europene și au divizat cetățenii europeni s-au atenuat și schimbat în natură. Brexitul e, probabil, cel mai nefast rezultat al acestor politici de divizare, însă alegerea lui Emmanuel Macron ca președinte și al partidului său En Marche ca majoritar în Parlamentul francez, în fața unor partide eurosceptice și anti-europene, de pe pozițiile unui program profund pro-european, a schimbat sensul centrifug al Uniunii Europene.
Nu înseamnă că s-au lămurit toate lucrurile sau că am ajuns la o atractivitate crescută a proiectului european peste noapte sau că cetățenii europeni au ajuns, brusc, să iubească și să susțină sosirea migranților. Sigur că nu. Dar lecții învățate din precedentele încercări de coagulare a unor internaționale naționaliste sunt elocvente. Mai întâi, ne-o demonstrează chiar experiența europeană, acolo unde Lega face parte din grupul european Europa Națiunilor și libertății, în timp ce PiS, Partidul Dreptate și Adevăr, la guvernare în Polonia, face parte din grupul Conservatorilor și Reformiștilor, al treilea ca mărime din Parlamentul European. Dacă adăugăm faptul că Viktor Orban și Fidesz-ul său sunt membri PPE – Partidul Popular European, avem deja contraexemplul. Iar existența a două grupuri naționaliste în precedentul parlament, la un moment dat, a fost determinată de refuzul unora de a se alătura unui partid anti-semit. Subiectul internaționalei naționaliste a fost încercat și de către Vladimir Putin, cu Congresul său al Naționaliștilor de la Sankt Petersburg, dar și acesta s-a dovedit un eșec. Mai întâi pentru că partidele naționaliste sunt departe de a fi … internaționaliste, deci de a putea constitui o internațională naționalistă. Apoi, pentru că diferențele între diferitele partide naționaliste sunt atât de evidente încât le fac nemiscibile, incapabile să se alinieze în politici comune. De altfel, grupurile europene au avut istorii zbuciumate, de desființare și reașezare, încât și sustenabilitatea grupurilor euro-parlamentare de această factură e discutabilă.
Ca să luăm cazurile concrete în cauză - lăsând deoparte pe ceilalți campioni de aceeași factură, din Germania, Austria, Franța, Spania, Danemarca, Olanda - deja avem diferențe majore. Mai întâi, în relația cu Rusia: Fidesz-ul lui Orban și Lega lui Salvini au o înclinație spre relațiile cu Rusia – deși și aici diferă motivațiile, de la unele pragmatice la unele ideologice – în timp ce PiS-ul polonez este complet opus prin construcție acestei orientări pro-ruse. Apoi pe teme de coeziune și convergență, politici de alocare bugetară europeană în materie, Lega respinge alocările spre noile state din Europa Centrală și de Est, în timp ce Fidesz și PiS le susțin în mod susbstanțial.
Ba chiar și în principala temă de atracție și convergență a partidelor naționaliste, migranții, sunt diferențe majore: Italia lui Salvini și Lega susțin nevoia împărțirii migranților și a eforturilor de integrare în statele din Nordul Europei și, în general, la nivel european, chiar dacă susțin apărarea puternică a frontierelor și respingerea noilor migranți, în timp ce atât Orban cât și Kaczinski resping primirea oricărui migrant și sistemul cotelor alocate automat. Și lista de divergențe poate continua.
Pentru că aici nuanțele devin importante, iar coagularea grupurilor europarlamentare sunt afaceri pe termen mai lung de un mandat, și care vizează teme mult mai largi și mai puternic divizive decât migrația. De aceea nu poți supraviețui aceste grupuri în timp, și apar dizidențe. Și vorbim strict despre partidele euro-sceptice, care doresc rămânerea țărilor în UE, doar propun alte direcții de mers a Uniunii, mai aproape de o Europă a națiunilor. Partide care reclamă deseori „puterea nealeșilor” – cu referire la tehnocrații și eurocrații de la Bruxelles sau de la nivel național, în contrapondere cu politicienii.
Pentru rigoarea dezbaterii, și emfaza de la întâlnire a fost împărtășită doar de Mateo Salvini. El a dat declarații, în timp ce Kaczinski și alți politicieni din partea poloneză au refuzat să iasă public pe subiecte de această factură. Asta pentru că și conservatorismul european e mai nuanțat față de naționalismul și extrema dreaptă. Cât despre Viktor Orban, cel care a salutat întâlnirea și noua axă a „primăverii Europene” Italia-Polonia, premierul ungar a anunțat că susține componenta anti-imigrație, și-ar dori chiar o majoritate anti-imigrație în viitorul Parlament European, dar va rămâne fidel partidului PPE în care e membru.
Recomandările noastre
