Marele perdant al eșecului înregistrat de referendumul pentru definirea familiei este Biserica Ortodoxă Română. Și, din acest punct de vedere, faptul că numai puțin peste 20 la sută din alegători s-au prezentat la urne, n-ar trebui să mire pe nimeni.

În fața unui aparat de propagandă mondial care încearcă prin metodele ingineriei sociale să dizolve nașiunile europeme și bisericile creștine. Ierarhii noștri au eșuat lamentabil în lupta pentru apărarea valorilor creștine. De ani de zile, biserica noastră este supusă unui tir concentrat din partea presei așa-zis progresiste și a liderilor de opinie hrăniți de societățile lui Soros.

Slujitorii Domnului și credincioșii „pupători de moașe” sunt ridiculizați sau înfierați, după caz, zi și noapte pe toate ecranele televizoarelor. Departe de mine gândul că înalții noștri ierarhi și chiar preoții mireni nu au păcatele lor, de la iubirea de arginți, până la patima împotriva firii.

Pe aceste păcate și-au bazat progresiștii propaganda. Dar aici nu este vorba de adevăr, ci despre modul în care televiziunile fac minunea de a transforma particularul în general. Câți sunt preoții care ar refuza să facă o slujbă de înmormântare sau o cununie pentru că nu au primit banii la care sperau?

Sunt probabil sute sau chiar mii, dar nici pe departe nu e vorba de toți cei care îl slujesc pe Dumnezeu. Biserica noastră nu e nici mai bună, nici mai rea decât restul acestei societăți pentru care banul a devenit scopul ultim al vieții. Campania dusă împotriva Bisericii, cu scopul nedeclarat- „bate-voi păstorul și turma se va risipi”, nu se oprește la granițele României.

În toate țările așa-zisei lumi libere, bisericile creștine sunt ținta predilectă a marxismului cultural devenit religie de stat a democrației liberale.

În România se vorbește de lăcomia preoților, în Occident de cazurile de pedofilie. În ambele situații, cazuri oribile sunt folosite pentru a lovi credința oamenilor. Și chiar dacă ar fi așa, dacă toți episcopii și preoții ar fi străini de Dumnezeu, oare asta înseamnă că trebuie să renunțăm la adevărul care ne-a fost revelat de Hristos?

Nikolai Berdiaev, unul dintre cei mai mari gânditori ai ortodoxismului, dădea o pildă tuturor acelora care cred că păcatele ierarhilor pot să ne scuze că ne-am abandonat credința. E vorba de un evreu din Spania care plecase la Roma cu gând să treacă la creștinism.

Ce a văzut la Sfântul Scaun l-a îngrozit, Papa și cardinalii își afișau fără rușine metresele și nimeni n-avea ceva mai scump decât banii. Cu toate astea, întors în Spania, s-a creștinat. Celor care l-au întrebat de ce, după tot ce a văzut, le-a răspuns simplu- pentru că o credință, slujită de atâția netrebnici, care crește neîncetat de două mii de ani, nu poate fi decât Calea Adevărului și a Vieții.

Timpurile moderne au adus însă o altă credință. Ne declarăm creștini,dar trecem rar pe la biserică. Ne-am croit după chipul și asemănarea noastră noi credințe în care desfrâul e permis, Buddha stă la masă cu Hristos și, în principiu, totul e permis. România de astăzi este o țară a confuziei generalizate și a dispariției valorilor noastre.

Le-am adoptat pe ale altora, că, deh, or fi mai bune de le-au adus atâta prosperitate. Cu toate astea, ne păstrăm specificitatea. Numai la noi, un partid care își are originea în trecutul comunist și care se declară social-democrat ajunge să fie apărătorul Bisericii și al valorilor creștine.

Și tot numai la noi, așa-zisele partide de dreapta, cu USR în frunte, îmbrățișează cea mai grețoasă formă a marxismului cultural. Iar Biserica, prin ierarhii ei, acceptă să se scalde în ape tulburi și în compromisuri cu mai marii zilei/ Și, de parcă n-ar fi destul, suntem din nou desincronizați de Occident.

Când națiunile vest europene se trezesc la viață și resping din ce în ce mai puternic corectitudinea politică și multiculturalismul, românii se străduiesc să arate că ei sunt europeni, gata să adopte valorile de care Occidentul nu mai știe cum să scape.