Esca, reacție fulger la atacul lui Bitman. „La naiba, hai să...”. Fanii au rămas mască

Sursa foto Arhiva EVZ

Coronavirusul a stârnit un adevărat război în showbiz-ul românesc. În timp ce mai multe vedete susțin că au fost infectate cu virusul chinezesc și că trebuie să avem mare grijă, tabăra scepticilor susține că totul este o făcătură și se plâng că activitatea le-a fost complet dată peste cap.

După ce vedete precum Adelina Pestrițu sau Andreea Esca au fost infectate cu noul coronavirus, în showbiz-ul românesc s-au format două tabere. În vreme ce unele vedete le transmiteau mesaje încurajatoare, altele s-au poziționat în tabăra scepticilor, declarând că au fost plătite să spună că sunt bolnave.

Printre numele grele din showbiz care au făcut declarații controversate se numără și Dan Bittman, care a lansat un atac devastator la adresa celebrei Andreea Esca.

Celebra știristă de la Pro TV a afirmat că a fost infectată cu COVID-19, în vară, însă Bittman nu crede nimic.

Andreea Esca şi-a înscenat boala, este de părere Dan Bittman

„S-au căutat atâtea și atâtea exemple, au vrut să găsească și în lumea sportului, au vrut să găsească și în lumea televiziunii, cum a fost Andreea Esca. Au vrut să găsească la un moment dat chiar și în lumea asta, a noastră, a artiștilor, a cântăreților... Dacă cred că Andreea Esca și-a înscenat boala? Da, cred că da! Cred că nu e nimic adevărat acolo. E părerea mea!”, a spus Dan Bittman.

Suspiciuni cu privire la modul în care s-a vindecat Andreea Esca

„E prietenă cu mine, dar părerea mea e că nu e nimic adevărat. Am văzut oameni care au trecut prin chestia asta, nu așa se trece și nu așa se revine la știri, veselă și ferice! Eu cred că acolo e un trust care ne sperie zi de zi. Eu nu vreau să mă lupt acum cu PRO TV-ul, care în fiecare zi ne toarnă cu picătura dezastre peste dezastre și motive să fim cuminți și să tăcem din gură”, a mai afirmat Dan Bittman.

Cum a reacționat Andreea Esca?

După declarațiile controversate ale lui Dan Bittman, toată lumea aștepta reacția Andreei Esca. Cum aceasta este o prezență extrem de diplomată, care nu dă curs răutaților, celebra știristă de la Pro TV i-a trimis un mesaj cu subînțeles. Astfel, la scurt timp după atacul lui Bittman, ea a postat pe Insta Story o imagine în care apare Mihai Petre cu telefonul în mână, iar husa dispozitivului are imprimat mesajul „La naiba, hai să dansăm”.