Esca abia a scăpat de COVID-19 și a plecat într-o escapadă. Unde se relaxează?

Esca abia a scăpat de COVID-19 și a plecat într-o escapadă. Unde se relaxează?

Vedeta ProTV, Andreea Esca,  s-a vindecat de coronavirus și a revenit la pupitrul știrilor. Acum se relaxează la mare și le mulțumește doctorilor care au făcut-o bine. 

 

Primul care a contractat virusul a fost soțul Andreei Esca. Starea lui de sănătate s-a agravat destul de rapid și a fost internat la Terapie Intensivă. Din fericire, atât el cât și Andreea Esca s-au vindecat de coronavirus și se simt bine în momentul de față.

Vedeta de la Pro TV a mărturisit, într-un interviu extrem de emoționant, experiența înfricoșătoare prin care atât ea, cât și soțul său de 50 de ani au trecut în mai puțin de două săptămâni la spitalul Victor Babeș din Capitală.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Da, am fost bolnavă de COVID-19, atât eu, cât și soțul meu și unul dintre copii. Mulțumită lui Dumnezeu și medicilor extraordinari, alături de care am trecut prin această perioadă nefericită, suntem bine și avem un rezultat negativ, astăzi, toți trei.

Avem în minte că forma gravă a acestei boli o fac cei care au boli cronice, care au niște probleme anterioare. Soțul meu, un bărbat de 50 de ani, care nu are nicio boală cronică, care nu fumează, care face sport, duce o viață foarte ordonată, a făcut cea mai gravă formă dintre noi trei.

Plămânii lui au fost extrem de afectați într-un timp extrem de scurt. Organismul a reacționat violent într-un timp scurt și foarte repede a ajuns la terapie intensivă. Îmi tot spunea: «Nu mai pot, nu mai pot. Este groaznic! Cred că așa arată iadul”, a declarat Andreea Esca, scrie Cancan.

Vedeta a explicat, la vremea respectivă, cum a constatat că este ceva în neregulă.

„Găteam cartofi cu usturoi și mi-am dat seama că nu simt nimic. Apoi am mirosit niște parfumuri și nu simțeam nimic. Apoi mi-am pierdut gustul. Așa că am făcut testul din nou și a ieșit pozitiv. Când mi-am pierdut gustul şi mirosul mi-am dat seama că am Covid”, a mai spus Andreea Esca, adăugând că avea ca simptome „roșu în gât”, dar nu s-a speriat pentru că îl face frecvent.