Unul dintre cei trei eroiu americani care au ajutat la oprirea atacului terorist din trenul Franţa, în august, a fost înjunghiat în piept, însă starea lui este stabilă, anunţă un oficial al departamentului de Apărare, potrivit ABC News.
Spencer Stone a fost atacat în timpul nopţii trecute, în Sacramento.
Potrivit ultimeor informaţii, americanul a fost înjunghiat în repetate rânduri în piept.
Stone Spencer, în vârstă de 23 de ani, este membru al Forţelor aeriene SUA şi mergea cu trenul spre Paris, împreună cu doi prieteni, când doi oameni înarmaţi îşi puneau în aplicare planul terorist.
Stone a fugit către unul dintre terorişti şi, într-un interviu acordat după eveniment, a declarat că îşi aminteşte că era sigur că va fi omorât.