Eroina posterului „We Can Do It!” a murit la vârsta de 96 de ani
- Cosmin Nachiu
- 24 ianuarie 2018, 19:36
Americanca Naomi Parker Fraley, cea care a inspirat cu bandana ei roşie şi buline albe posterul „Rosie the Riveter"(simbol al celor 6 milioane de femei care lucrau în industria de armament americană, n.r.) şi sloganul „We Can Do It!”, embleme de generaţii a luptei feministe, a murit la vârsta de 96 de ani.
Celebrând munca femeilor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, afişul în culori vii arată o tânără femeie din profil în ţinută albastră de muncitoare, pe fundal galben, ridicându-şi mâneca pentru a arăta forţa braţului şi a spune „Putem să o facem!”.
Afişul a fost expus pentru scurt timp în uzinele americane în 1943 ca simbol al luptei contra absenteismului şi descurajării la apelurile la grevă.
Posterul a devenit emblematic pentru rolul femeilor care au înlocuit în uzine bărbaţii plecaţi pe front şi a fost copiat, imitat şi parodiat în nenumărate situaţii, arborat la manifestaţiile feministe.
În Statele Unite, milioane de femei care au lucrat în timpul Războiului sunt cunoscute sub numele de „Rosie the Riveter”.
Naomi Parker Fraley a ignorat aproape până la moartea sa, sâmbătă în Longview, Washington, că a fost cea care l-a inspirat pe creatorul afişului, J. Howard Miller.
Pentru mult timp, o altă muncitoare, Geraldine Hoff Doyle, a fost identificată ca cea care s-a aflat în spatele afişului. O lungă anchetă condusă din 2010 de profesorul James J. Kimble de la Universitatea americană Seton Hall a dus la o fotografie publicată în presă în 1942 în care apare Naomi Parker Fraley.
În imaginea alb-negru, tânăra în vârstă de aproximativ 20 de ani poartă o bandană cu buline albe care îi ţine părul strâns în timp ce operează la o maşină de uzină de echipament militar din oraşul Alameda, în California.
„Femeile din această ţară au nevoie de simboluri în zilele noastre”, declara Naomi Parker Fraley într-un interviu pentru revista People în 2016. „Dacă ele cred că sunt unul dintre ele, asta mă face fericită”.