Angajatorii persoane juridice care nu acordă concediile paternale solicitate de salariați riscă să fie amendați cu sume de până la 8.000 de lei. Măsura nu se aplică, însă, angajatorii persoane fizice. În cazul lor, actul normativ, ce reglementează acordarea concediului paternal, nu prevede nici o sancțiune, momentan.
Guvernul a reglementat, zilele trecute, procedura de acordare a concediului paternal. Măsura este obligatorie pentru toți angajatorii, însă doar cei care funcționează ca persoane juridice pot fi sancționați dacă nu se conformează. Pentru aceștia sunt prevăzute amenzi cuprinse între 4.000 și 8.000 de lei. Angajatorii care funcționează ca persoane fizice scapă momentan de sancțiuni, dat fiind că legea nu prevede nimic în cazul lor.
Prin OUG 117/2022 s-a stabilit ca angajatorul trebuie să acorde concediul paternal pentru salariații care îl solicită. Conform legii, „nerespectarea de către angajator, în calitate de persoană juridică”, a acestei obligații poate aduce o amendă cuprinsă între 4.000 și 8.000 de lei. Amenda poate fi acordată atât pentru refuzarea cererilor de concediu paternal, cât și pentru neîndeplinirea obligației de a informa salariații despre existența acestui drept.
Prin această formulare, folosită în redactarea actului normativ, inspectorii de muncă sunt lipsiți de instrumentul care să le permită să aplice astfel de sancțiuni și pentru persoanele fizice care au calitatea de angajator.
„Așa cum este precizat, angajatorii care nu sunt persoane juridice pot «scăpa» de sancțiune. În nota de fundamentare a ordonanței nu sunt precizări suplimentare în acest sens. Nici în avizul Consiliului Legislativ și nici în cel al Consiliului Economic și Social nu am găsit observații cu privire la excluderea angajatorilor persoane fizice - iar aici trebuie să includem tot ce nu se încadrează, potrivit legii, în categoria persoanelor juridice, dar pot încheia contracte de muncă sau asimilate”, a precizat consilierul juridic Dan Năstase, conform avocatnet.ro.
Legea ar putea fi corectată în parlament
Sintagma „în calitate de persoană juridică” a fost introdusă după ce proiectului de ordonanță a ajuns în dezbatere publică. Această sintagmă nu apărea în forma inițială, propusă de Ministerul Muncii. Din acest motiv, se presupune că intenția legislatorului, mai exact a guvernului, a fost să-i sancționeze doar pe angajatorii organizați ca persoane juridice.
Există posibilitatea ca lucrurile să fie clarificate în Parlament prin legea de aprobare a ordonanței, dacă se va considera că toți angajatorii ar trebui să fie trași la răspundere.
Despre concediul paternal
Guvernul a extins perioada pentru care tatăl copilului nou-născut poate beneficia de un concediu paternal. Conform OUG 117/2022, un angajat poate primi concediu paternal pentru 10 zile lucrătoare, iar nu pentru cinci cât prevedea legea până de curând.
Pe lângă persoanele angajate în baza unui raport de muncă sau de serviciu, au dreptul la concediu paternal și cei ce realizează venituri din convențiile de muncă în cadrul cooperativelor, contractele de mandat în cadrul societăților pe acțiuni, contractele de activitate sportivă sau contractele de management încheiate conform legislației. Angajatorul are obligația de a aproba concediul paternal și de a informa angajații cu privire la acest drept legal. Perioada concediului paternal constituie vechime în câmpul muncii.
Indemnizația pentru concediul paternal este suportată de angajator și este egală cu salariul corespunzător perioadei respective.