Eric Faidy, preşedintele Michelin România: Aveți potențial turistic, însă vă trebuie drumuri bune
- Departamentul Economic
- 27 mai 2012, 14:50
România are un potenţial turistic care trebuie exploatat mai mult, însă pentru asta ne trebuie drumuri mai bune pentru ca turiştii să viziteze ţara, iar un exemplu bun de turism internaţional este Sibiul, primul oraş românesc devenit în 2007 Capitală Culturală Europeană şi singurul oraş autohton de trei stele Michelin, a declarat ieri, la Sibiu, într-o conferinţă, Eric Faidy, preşedintele Michelin România şi Balcani.
"Cred că potenţialul turistic al României ar trebui exploatat mai mult. Este un job dificil pentru că România trebuie să-şi păstreze moştenirea dar, în acelaşi timp, să-şi dezvolte infrastructura astfel încât să ofere posibilitatea unui număr cât mai mare de turişti să o viziteze. Ce am văzut în Sibiu în ultimii ani este cel mai bun exemplu. Prin protejarea moştenirii s-a reuşit atragerea unui număr din ce în ce mai mare de turişti", a spus Eric Faidy.
Acesta a afirmat că este posibil pe viitor, ca Michelin să lanseze chiar un ghid dedicat doar Sibiului, ca destinaţie de top în lume.
"În Franţa avem un ghid dedicat pentru Franţa dar şi ghiduri regionale pentru Bretagne, Auvergne, de asemenea am creat în ultimii ani şi ghiduri pentru destinaţiile de top din lume, oraşe precum Londra, Barcelona, Sibiu... va urma", a anunţat Eric Faidy.
Numărul de turiști străini a crescut, la Sibiu
La un an de la lansarea primului Ghid Verde Michelin pentru România, în limba română, care include şi Sibiul, ca oraş de trei stele, Editura Meteor Press a vândut 5.000 de exemplare, în două ediţii, urmând o nouă reeditare.
Apariţia Ghidului Verde Michelin pentru România, care scoate în faţă destinaţia Sibiu, a ajutat şi turismul local, unde numărul de turişti români a crescut în ultimii ani, după 2007.
"Cu certitudine a crescut numărul turiştilor români de la apariţia Ghidului Michelin. Cât din această creştere se datorează Ghidului, nu putem să evaluăm, însă este un lucru excepţional că avem un Ghid Michelin, despre noi, în limba noastră. (...) Mulţi români îşi doresc să îşi redescopere ţara şi atunci, un astfel de ghid este extrem de bine venit", a declarat primarul Sibiului, Klaus Iohannis.
Acesta a primit ieri, de la Preşedintele Michelin România şi Balcani, o plachetă pe care scrie "Sibiu - oraş de trei stele". Aflat în vizită la Sibiu, Eric Faidy a anunţat că intenţionează să viziteze astăzi Transalpina, împreună cu soţia sa.