Evenimentul Zilei > Actualitate > Erevan, fara secera si ciocan
Erevan, fara secera si ciocan

Erevan, fara secera si ciocan

Cu cine se invecineaza URSS, care este cea mai frumoasa femeie, de ce sa te insori sau unde se afla cea mai multa paine? - nu exista intrebare la care vestitul Radio Erevan sa nu aiba raspuns. Inca nu ai aflat care este cel mai frumos oras din lume?

Raspunde tot Radio Erevan: „Este chiar Erevanul”. Cunoscuta in toata lumea pentru radioul cu cele mai neobisnuite intrebari si raspunsuri, capabile sa descreteasca fruntile, capitala Armeniei poarta si acum pecetea fostei URSS.

Anii au inceput sa mai schimbe, pe ici, pe colo, cate ceva. Astazi, este una dintre destinatiile neobisnuite pentru calatorie, dar recomandate celor care vor sa vada istoria in plina evolutie. Sau pentru cei care doresc sa se consoleze cu gandul ca „se poate si mai rau ca la noi”.

Ratacit prin alfabet

Taximetristul trebuie sa opreasca de trei ori si de fiecare data are loc acelasi ritual: deschide capota, zgandare furtunul de benzina, bate intr-o teava pentru ca, in final, sa toarne in motor ulei dintr-o sticla de plastic. Si chiar functioneaza – pentru o vreme. Dupa ce se repeta a treia oara, soferul se scuza: „Bad petrol in Armenia” (benzina proasta in Armenia), spune acesta razand usor jenat.

Nu este insa singurul lucru ciudat care ti se poate intampla, dupa cum povesteste corespondentul revistei germane „Der Spiegel”. Strazile de pe harta nu mai au acelasi nume si uneori este o adevarata provocare sa stii cum se numeste locul in care te afli. Asta pentru ca toate placutele sunt scrise cu litere chirilice.

Pana acum, Armenia era mai putin cunoscuta ca destinatie de vacanta, cat una de criza. Aproximativ 30.000 de oameni au murit la cutremurul din 1988. Aproape un an mai tarziu a izbucnit sangerosul razboi cu Azerbaidjanul. Problemele au continuat cu uciderea de catre teroristi a sefului guvernului si a altor oficiali, in 1998.

Observatorii pot remarca insa  in prezent evolutii democratice. Pe strazile din orase nu prea sunt militari, iar putinii politisti sunt neinarmati. De aceasta siguranta si, nu in ultimul rand, de prietenia locuitorilor se bucura din plin vizitatorii. Acestia descopera aici o tara in curs de dezvoltare, unde schimbarile au loc incet si cu dificultati.

Strazi cu gropi

Infrastructura hoteliera este putin dezvoltata. Un loc special este Hotelul Armenia, devenit Marriott, mandria Capitalei. Niciun alt hotel nu are un loc mai bun ca acesta, drept in Piata Republicii. Totul e in zona – Muzeul de Istorie, guvernul, cele mai moderne cafenele si buticuri.

Daca nu te cramponezi de strazile distruse – uneori mai rau ca la noi – vei descoperi impresionante manastiri si biserici. Cel mai important centru cultural al Armeniei are numeroase biblioteci, teatre, o gradina botanica si una zoologica. Cunoscatorii spun ca este o experienta – mai ales pentru calatorii cu multa rabdare. (Un bilet de avion dus-intors, prin Austrian Airlines, Bucuresti-Viena-Erevan costa de la 430 de euro in sus).

Nu ratati!

> Matenandaran, Institutul pentru Manuscripte Vechi. Este unul dintre cele mai bogate depozite de manuscripte din lume, a carui colectie incepe din anul 405 d.Hr. Aici se afla documente din toata Europa si Asia, unul dintre cele mai renumite fiind un tratat semnat de Napoleon I.

> Urartu. Numita si „Cetatea lui Ararat”, fortareata este urma fostului regat al Armeniei, care a existat din 860 i.Hr pana in 585 d.Hr. Turistii pot admira aici ziduri si placi din piatra inscriptionate in limba veche „urartiana” si imagini cu vechii zei.

> Mama Armenia. „Protectoarea” Mama Armenia vegheaza orasul din Parcul Victoriei. Simbolul pacii troneaza astazi pe soclul construit initial pentru a sluji unei imagini a lui Stalin. „Capodopera” cu chipul dictatorului nu a avut ragaz decat 17 ani pe soclu, fiind schimbata in 1967 cu Mama Armenia, care aminteste de femeile care nu au ezitat sa puna mana pe arme impotriva trupelor kurde sau otomane.