Intervenția militară a Turciei în conflictul din Libia va da un sprijin important milițiilor islamiste pentru stabilirea unui regim al Frăției Musulmane la Tripoli.
Justificarea președintelui Erdogan de a trimite trupe în Libia este de a oferi ajutor prim-ministrului Fayez Al-Serraj, șeful guvernului sprijinit de ONU.
Guvernul Al-Serraj se află sub o presiune uriașă ca urmare a ofensivei desfășurate de generalul Khalifa Haftar, un lider rebel libian care, beneficiind de sprijinul Rusiei, Franței și EAU, a ajuns să controleze mari teritorii din țară și acum încearcă același lucru cu capitala Tripoli.
Forța generalului Haftar a fost demonstrată cu prisosință în această săptămână, când trupele sale au preluat controlul asupra unor instalații petroliere vitale de la periferia Tripoli, sistând practic producția.
Ocuparea acestor instalații l-a făcut pe Al-Serraj să avertizeze că Libia va avea de suferit consecințe severe dacă blocada lui Haftar nu este ridicată.
După summit-ul de la Berlin, convocat pe Angela Merkel într-o tentativă de a ajunge la un acord de încetare a focului în Libia, Al-Serraj a declarat: „Situația va fi catastrofală dacă va rămâne așa.”
Summit-ul s-a încheiat fără ca vreuna din părțile beligerante să accepte un armistițiu. De asemenea, ambele tabere au acceptat doar cu jumătate de gură ideea unui embargo asupra livrărilor de arme.
Sprijinul pentru generalul Haftar a crescut de când acesta a declarat că unul dintre obiectivele cheie ale campaniei sale militare este de a împiedica forțele islamiste să pună mâna pe putere în Libia, observă o analiză a Gatestone Institute.
Multe dintre aceste grupări au legături cu Frăția Musulmană, partidul care a deținut pentru scurt timp – dar cu efecte catastrofale – puterea în Egiptul învecinat.
Printre gurpările islamiste care sprijină guvernul lui Al-Serraj se află partidul Al-Watan, condus de Abedelhakim Belhaj, fostul lider al așa-numitului Consiliu Militar de la Tripoli.
Belhaj a fost emirul Grupului Islamic de Luptă Libian, o organizație islamistă care a participat la luptele pentru răsturnarea de la putere a lui Gaddafi.
Grupul are legături cu teroristul de la Arena din Manchester. În atacul din mai 2017 au murit 23 de oameni, în timpul unui concert al Arianei Grande.
Numele lui Belhaj a fost trecut de Arabia Saudită pe lista cu teroriști întocmită la începutul conflictului diplomatic din 2017 cu Qatarul.
Intervenția militară a Turciei în Libia creează îngrijorarea că Erdogan va folosi eșecul negocierilor internaționale pentru a-și intesifica sprijinul pentru guvernul Al-Serraj, consolidând astfel poziția numeroaselor miliții islamiste din tabăra acestuia.
Erdogan a fost un fervent sprijinitor al Frăției Musulmane, când aceasta a deținut puterea la Cairo. Există riscul ca el să intenționeze să instaleze în Libia un regim similar, scrie Gatestone.
Nu este nici o mirare că sprijinitorii cei mai mari ai guvernului Al-Serraj sunt Turcia și Qataru, două state cunoscute pentru sprijinul constant acordat Frăției Musulmane.
Mai există și o a treia țară care sprijină guvernul actual: Italia, dar exclusiv din motive legate de interesele sale petroliere, care sunt localizate în zona controlată de Al-Serraj.
De observat că interesele Turciei sunt – la fel ca în Siria – contrare celor ale aliatului său, Rusia, care se opune islamizării Libiei.