Erdogan s-a vaccinat în direct cu vaccinul chinezesc CoronaVac

Sursa: Arhiva EVZ

Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan s-a vaccinat joi în direct împotriva coronavirusului. Președintele a fost vaccinat cu CoronaVac, medicamentul dezvoltat de compania chinezească SinoVac.

Erdogan s-a vaccinat în direct. După vaccinare, care a avut loc la Spitalul Municipal din Ankara, președintele a postat pe rețelele de socializare imagini de la momentul respectiv și mesajul:

„Până acum au primit prima doză de vaccin 254.000 de angajați din sistemul nostru medical. M-am alăturat și eu acestora, vaccinându-mă. Obiectivul nostru este să ne vaccinăm toți cetățenii în cel mai scurt timp. Să fie într-un ceas bun!".

Vaccinul chinezesc CoronaVac a primit miercuri "aprobare pentru utilizare de urgență" în urma analizelor Autorității Turcești pentru Medicamente și Instrumente Medicale. Imediat după autorizare, s-au vaccinat ministrul Sănătății, Fahrettin Koca, și membrii Consiliului Științific pentru Coronavirus iar joi a început vaccinarea personalului medical.

Președintele Recep Tayyip Erdoğan a precizat că urmează să mai sosească în curând în Turcia 25-30 de milioane de doze de vaccin.

Imunizarea cu vaccinul anti-COVID produs de Moderna începe în Bulgaria

De joi, în Bulgaria, începe imunizarea cu vaccinul anti-COVID produs de Moderna. Startul este dat de dimineaţă, la Spitalul Universitar de Obstetrică şi Ginecologie din Sofia. Peste 200 de cadre medicale din diverse spitale şi-au manifestat dorinţa de a fi vaccinate. Miercuri, au sosit în Bulgaria primele 2.400 de doze de vaccin de la Moderna, preparatul urmând a fi folosit pentru imunizarea cadrelor medicale din capitala bulgară.

Și în Serbia începe vaccinarea anti-COVID-19

RADOR (14 ianuarie) – "În Serbia începe joi vaccinarea a primilor 1.000 de cetățeni care s-au înscris voluntar să fie imunizați împotriva COVID-19" – a confirmat ministrul sârb al muncii și problemelor sociale și membru al Comandamentului de criză, doctor Darija Kisić Tepavčević. "În acest moment, criteriul vârstei a fost prioritar. Vom începe cu persoanele cu vârste de peste 75 de ani, care s-au înscris voluntar să primească vaccinul. Vor fi vaccinați cetățeni de pe întreg teritoriul Serbiei" – a precizat Kisić Tepavčević, adăugând că în următoarele zile va fi stabilită dinamica vaccinării celorlalți cetățeni care s-au înscris prin intermediul site-ului e-administrație. În prima zi de la lansarea site-ului, 200.000 de cetățeni sârbi s-au înscris pentru a fi vaccinați anti-COVID-19. (Rador)