Alianța care cutremură UE și NATO. Erdogan și Putin au ajuns la un acord. Semnele unui nou război sunt din ce în ce mai clare

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat sâmbătă că achiziţionarea sistemului de apărare rusesc S-400 este o afacere încheiată şi a adăugat că Ankara va produce în colaborare cu Rusia sistemul S-500, informează duminică AFP şi Reuters.

„Nu se pune absolut deloc problema ca Turcia să dea înapoi în privinţa achiziţionării S-400. Este o afacere încheiată”, a declarat şeful statului turc. „Va urma producerea în comun a S-500, după S-400”, a mai afirmat preşedintele Erdogan într-o sesiune televizată de întrebări şi răspunsuri cu stuenţi ai universităţii din Istanbul.

Preşedintele turc a afirmat că studiile tehnice realizate de experţii turci au demonstrat compatibilitatea S-400 cu F-35 şi a afirmat că, „mai devreme sau mai târziu, Turcia va primi avioanele F-35”.

Totodată, Erdogan a amintit că livrarea sistemului S-400, prevăzută pentru luna iulie, ar putea putea avea loc mai devreme.

Washingtonul susţine că acordul cu Rusia al Turciei, membră a Alianţei Nord-Atlantice, reprezintă o ameninţare pentru apărarea occidentală. SUA au somat Ankara să aleagă între sistemul de apărare oferit de Rusia şi avioanele de vânătoare invizibile F-35, din care Turcia doreşte să achiziţioneze 100 de bucăţi. Preşedintele turc a rămas însă ferm pe poziţii.

Statele Unite au suspendat la începutul lunii aprilie livrările de echipamente la sol necesare utilizării F-35, avion conceput să comunice în timp real cu sistemele de apărare antiaeriană şi antirachetă ale NATO.

Washingtonul se teme că tehnologia cu care este dotat sistemul S-400 să nu fie utilizată pentru a colecta date tehnologice despre avioanele militare ale NATO, la care Rusia ar putea să aibă acces.