Erdogan și-a băgat neoficial fesul în războiul din Karabah

Erdogan și-a băgat neoficial fesul în războiul din Karabah

Parlamentul Armeniei a analizat în ședința sa din 28 septembrie și problema participării efective a Turciei în războiul din republica nerecunoscută Nagorno-Karabah (NKR) - a declarat la Stepanakert președintele NKR, Araik Arutyunyan, care a informat faptul că, potrivit unei informațiilor încă neconfirmate, forțele armene au doborât un avion de vânătoare turcesc.

Informația este verificată, a declarat liderul republicii nerecunoscute. Luni, președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a cerut în mod deschis „să se termine” cu Armenia, „unicul obstacol în calea unei unei păci stabile și durabile în Caucazul de Sud”, scrie Nezavisimaia Gazeta.

Liderul turc a declarat că „Armenia trebuie să se retragă neîntârziat de pe terenurile azere pe care le-a ocupat în urmă cu 30 de ani”.

Totodată Erdogan s-a distanțat întrucâtva de ceea ce se întâmplă în Nagorno-Karabah, menționând între altele că Azerbaidjanul își rezolvă singur propriile probleme teritoriale.

„Eliberarea neîntârziată de către Armenia a terenurilor ocupate în Azerbaidjan va deschide calea pentru instituirea păcii și stabilității în regiune... Azerbaidjanul pune punct în problema redobândirii teritoriilor”, a subliniat președintele turc.

Mass-media pro-guvernamentală din Turcia a pus gaz pe foc, făcând apel la Erdogan să efectueze o lovitură aviatică asupra Erevanului și să pună capăt problemei.

Ministrul turc al apărării, Hulusi Akar, a declarat că încetarea focului, pacea și stabilitatea în Karabah sunt posibile numai după restabilirea integrității teritoriale a Azerbaidjanului.

Sunt tot mai multe semne ale participării Turciei la războiul din Karabah. Nu este vorba doar de arme, inclusiv de drone și avioane militare, ci și de instructori și mercenari. Potrivit datelor obținute de publicația rusă „Nezavisimaia gazeta” dintr-o sursă informată, în seara zilei de 27 septembrie un cetățean străin care a luptat într-o subunitate azeră a fost luat prizonier de forțele armene.

Sursa publicației ruse nu a precizat dacă acesta era un mercenar obișnuit care a participat la războiul din Siria sau un instructor turc și a precizat că acest lucru este în curs de a fi stabilit.