Pentru a scăpa de pericolul kurd de la graniță, președintele turc Erdogan se folosește de rămășițele ISIS și de alte elemente jihadiste.

O analiză a situației din Siria realizată de expertul în apărare Hadrien Desuin pentru Le Figaro.

În Siria, ca și în Irak, kurzii au un gust amar. În 2014, când statele occidentale au lăsat Damascul și Bagdadul la cheremul ISIS, poporul kurd a rezistat. În așa măsură încât Kobane a deveni „Stalingradul Statului Islamic”. Bătălia a fost în final câștigată cu sprijinul aerian al coaliției americane, însă susținerea a fost tardivă.

Marcând începutul sfârșitului pentru trupele lui Al-Baghdadi, Kobane a dezvăluit lumii întregi jocul dublu al armatei turce. Erdogan i-a preferat dintotdeauna pe jhadiștii sunniți comunarzilor kurzi, apropiați de PKK. Pusă sub presiune, Turcia a sfârșit prin a-și închide frontiera cu califatul lui Al-Baghdadi... un an mai târziu. A fost un moment de cotitură. Kurzii au putut să-și reia ofensiva spre sud împotriva ISIS. Ei cuceresc Raqqa în vara lui 2017. Astăzi, ei sunt abandonați.

După prăbușirea Califatului, Turcia și-a reluat politica cea mai proastă posibilă. După ce a cucerit localitățile Jarablus și Al Bab, a venit rândul cantonului Afrin să fie supus asediului. Turcii se întorc împotriva kurzilor sirieni cu ajutorul militanților katibas jihadiști, numiți „rebeli moderați” sau „armata siriană liberă”. Ca și când Erdogan ar urmări să devină calif în locul califului.

Aceste milițiid dezvăluie caracterul profund destabilizator al diplomației turce în regiune, mai ales în Idlib. Sub acoperirea creării unei fâșii frontaliere libere de orice prezență kurdă, Ankara a amplasat sanctuare jihadiste la porțile sale. Epurarea anti-kurdă a trecut frontiera turcă și debordează în Siria. Instalat în nordul Siriei, Erdogan nu are nici cea mai mică intenție de a renunța la cuceririle sale.

Teoretic, bătălia de la Afrin ar putea deveni un Kobane al armatei turce. Kurzii nu au de ales decât între victorie și moarte. Sunt gata să se sacrifice pentru un teritoriu pe care îl apără cu succes de mai bine de șase ani.

Deja, armata turcă își plânge pierderile. Ea preferă să trimită în prima linie trupele jihadiste pe care le sprijină. De două săptămâni, cantonul Afrin este asediat dar nu se prăbușește. Se retrage dar rezistă. Cu toate acestea, fără sprijin aerian, kurzii sirieni sunt condamnați. Dacă cerul Afrinului nu va fi închis pentru avioanele turce, Afrin va deveni mormântul kurzilor.

Pentru moment, coaliția occidentală și rivala sa ruso-iraniano-siriană permite aviației turce să bombardeze. Ca și când Erdogan ar fi obținut acceptul tacit al Moscovei și Washingtonului pentru a lovi. Soldații ruși s-au retras din Afrin chiar înainte de ofensiva turcă. Armata siriană nu face nici o mișcare, prea ocupată să izgonească filialele Al-Qaida din provincia Idlib, un teritoriu de altfel mai central și mai strategic decât cantonul frontalier Afrin. Washingtonul și Parisul protestează. Și atât.

Toată lumea se teme să se încurce cu Turcia. Aceasta, grație poziției sale centrale în conflict, poate înclina balanța de forțe dintre ruși și americani de o parte sau de alta.

Pentagonul a promis să continue finanțarea a 30.000 de soldați FDS (coaliția arabo-kurdă condusă de YPG). Coborând spre sud, de-a lungul Eufratului, kurzii sirieni au învins ISIS însă s-au lovit de forțele aliate ale lui Bashar Al-Assad în regiunile arabe Deir ezZor și Raqqa. Dornici să joace un rol cât mai mare în reglementarea politică a situației din Siria, rușii au ajuns la un acord cu turcii pe spinarea FDS. Idlib contra Afrin.

Dacă kurzii vor să salveze Afrin, trebuie să facă un gest în direcția Moscovei și a Damascului. Orașul Raqqa este o carte importantă în jocul lor, pe care o pot valorifica. O negociere care ar putea forța Statele Unite să-și încordeze mușchii spre partenerul său din NATO, periculoasa și inflexibila Turcie.