ERDOGAN a ieşit la VÂNĂTOARE de SERGENŢI

Regimul Erdogan continuă vânătoarea de presupuşi adepţi ai lui Fethullah Gulen, aflat în exil în SUA şi acuzat de către Ankara că a orchestrat tentativa de puci eşuată din 2016.

Un procuror turc a emis ordine de detenţie în cazul a 53 de sergenţi activi pentru presupuse legături cu clericul, scrie presa controlată de Erdogan.

Până în prezent au fost reţinuţi 20 de suspecţi, în cursul unei operaţiuni ce a avut loc în 12 provincii ale ţării, potrivit agenţiei de presă Anadolu. Ceilalţi 32 de suspecţi sunt daţi în urmărire.

Ministerul de Interne turc indica luni că aproape 700 de persoane au fost reţinute săptămâna trecută, fiind suspectate de legături cu ceea ce Ankara numeşte ''Gruparea teroristă gulenistă''.

De la puciul din 15 iulie 2016, aproximativ 50.000 de persoane au fost arestate şi alte circa 150.000 au fost demise sau suspendate din funcţie - inclusiv militari, poliţişti, cadre didactice şi funcţionari publici -, suspectate de legături cu mişcarea lui Gulen.

Aflat într-un exil autoimpus în Pennsylvania (SUA) din 1999, Gulen a respins acuzaţiile şi a condamnat tentativa de puci.

Organizaţiile pentru drepturile omului şi aliaţii occidentali ai Turciei şi-au exprimat temerea că preşedintele Recep Tayyip Erdogan se foloseşte de puci pentru a reduce disidenţa la tăcere. Guvernul susţine însă că represiunea este necesară având în vedere gravitatea tentativei de puci, soldată cu 240 de morţi.