Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, s-a numit pe sine preşedinte al Fondului Activelor Turciei, estimat la 15,5 miliarde de dolari.
Printr-un decret asemănător, preşedintele Erdogan şi-a numit ginerele, Berat Albayrak, actual ministru de finanţe al ţării, în funcţia de vicepreşedinte al Fondului Activelor Turciei, informează BBC.
Pe de altă parte, Erdogan îşi arestează în continuare posibilii opozanţi. 56 de persoane, dintre care 48 de soldaţi, au fost arestate luni de către autoritățile turce, după ce împotriva lor au foast lansate acuzații că ar avea presupuse legături cu clericul Fethullah Gulen (aflat în SUA), în legătură cu care Ankara are motive să creadă că a orchestrat tentativa de puci eşuată din 2016 împotriva preşedintelui turc, Recep Tayyip Erdogan.
Potrivit publicaţiei, cei 56 fac parte din rândul a 89 de persoane a căror arestare a fost ordonată în cadrul unei investigaţii pe care și-au pus semnătura procurori din Istanbul.
Turcia a arestat 160.000 de persoane şi a demis din posturi de la tentativa de puci aproape acelaşi număr de funcţionari, indica în martie biroul ONU pentru drepturile omului. Din numărul respectiv, peste 50.000 au fost puşi oficial sub acuzare şi sunt ţinuţi în detenţie în perioada proceselor.