Zăcămintele gaziere din estul Mediteranei pun țările din regiune pe plita încinsă. Agresivă, Turcia intenționează să ia partea leului.
„Este un dar de la Dumnezeu pentru poporul nostru!”. În 1999, când a fost descoperit zăcământul de gaze naturale Noa, în largul Gazei, Yasser Arafat a salutat cu emfază evenimentul. Mana gazoasă putea ajuta poporul palestinian.
De atunci, multe alte zăcăminte au fost descoperite în această parte a estului Mediteranei, în largul Israelului, Greciei, Ciprului , Egiptului și Libiei.
Cele mai multe dintre aceste zăcăminte au fost botezate cu nume din mitologia greacă și biblică: Leviatan (peste 600 de miliarde de metri cubi), Calypso, Afrodita sau Tamar.
Subsolul este atât de bogat încât observatorii numesc această zonă „noua Norvegie”, țara scandinavă fiind reputată că și-a construit bogăția pe gazul din Marea Nordului.
Citat de Le Figaro , un consultant al cabinetului Wodd Mackenzie estimează că El Dorado-ul mediteranean conține 1.900 miliarde de metri cubi de gaz, echivalentul a 45 de ani de consum al acestei energii în Franța.
Deși majoritatea acestor zăcăminte nu sunt încă în producție (Leviatan tocmai a scos primii metri cubi de gaz, la zece ani de la descoperirea sa), promisiunea altor descoperiri stârnește țările din regiune, în frunte cu mai puternica Turcie.
Săptămâna trecută, Ankara a trimis nava de cercetare seismică Oruc Reis într-o zonă inclusă în zona economică exclusivă a Greciei.
Oruc Reis era însoțită de mai multe nave de război.
Deja, la sfârșitul lunii iulie, 18 nave de război protejaseră un vas turcesc de explorare a gazelor în largul coastei grecești, determinând marina greacă să instituie starea de alertă.
Duminica trecută, o altă provocare: marina turcă anunță că nava de foraj Yavuz își va extinde cercetările în largul Ciprului.
UE este „îngrijorată”, Franța își arată mușchii cu nave de război în zonă, dar nimic nu se schimbă: Turcia intenționează fățiș să pună mâna pe o parte din resursele de gaz din estul Mediteranei.
O face în ciuda dreptului internațional: Ankara nu recunoaște Convenția de la Montego Bay din 1992, care delimitează o zonă economică exclusivă de 200 de mile nautice, în care țara limitrofă are libertatea de a exploata resursele subsolului.
Ankara nu se deranjează de aceste considerente. Bogăția gazieră este esențială pentru președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan.
În primul rând, Turcia importă 90% din gazul pe care îl consumă, în principal din Rusia.
Prin urmare, încearcă să elimine această dependență energetică țintind zăcăminte gaziere situate, din păcate pentru ea, departe de apele sale teritoriale.
Ankara vizează în special zăcămintele aflate în partea turcă a Ciprului, foarte promițătoare.
Un alt interes tine de faptul că gazul natural are un viitor crucial. Rezervele mondiale de gaz natural sunt sunt abundente, iar utilizarea gazului este de așteptat să crească în anii următori: centralele cu gaz sunt utile pentru a completa un sistem energetic bazat pe energii regenerabile, ca în Germania, deoarece pot compensa cu ușurință absența vântului sau a soarelui și produc de două ori mai puțin CO2 decât cărbunele.
Agenția Internațională pentru Energie a dat asigurări, într-un raport recent, că gazul natural își găsește locul în realizarea obiectivelor Acordului climatic de la Paris din 2015, cu o posibilă creștere cu 10% până în 2030.
Cu toate acestea, exploatarea bogăției de gaze din Mediterana de Est nu se poate face fără dificultăți. Zăcămintele sunt foarte adânci, ceea ce necesită investiții semnificative.
Dezvoltarea zăcământului Leviatan a înghițit, de exemplu, 3,6 miliarde de dolari, potrivit consorțiului format în special de grupul american Noble și compania locală Ratio.
De asemenea, se pune problema transportării gazului extras din subsol către Uniunea Europeană, principala destinație pentru această energie.
În acest scop, Israel, Cipru și Grecia au lansat un proiectul unui gazoduct submarin. Numită EastMed, această țeavă uriașă, cu costuri foarte ridicate (6 miliarde de euro), ar transporta gazul către Italia. Dar, din nou, Erdogan s-a pus în calea EastMed.
Liderului de la Ankara nu are cum să-i scape oportunitatea acestui filon, cu atât mai mult cu cât Turcia este deja un actor forte al transportului de gaze datorită numeroaselor conducte din Orientul Mijlociu care traversează țara.
Liderul turc a avertizat de altfel: proiectul nu va reuși fără acordul său.
Și dacă amenințările nu erau suficiente, Erdogan a mers mai departe. La sfârșitul anului trecut, el a semnat un acord de partajare a spațiului maritim cu Libia.
Acest acord îi oferă Turciei acces la zonele râvnite de Grecia și Cipru și îi permite să încetinească proiectul EastMed, deoarece apele acestor două țări îi vor fi ostile.
Consiliul European a replicat că acest accord încalcă dreptul maritim (nu există o continuitate maritimă între Turcia și Libia), dar liderul turc nici n-a clipit.