În ciuda puterilor sale uriașe, a epurărilor masive, a prigonirii disidenților și a controlului cvasi-total asupra presei, justiției și aparatului de stat, cel căruia îi place să fi e numit „Sultanul” are șanse reale să piardă alegerile.
Turcia este o țară unde tot ce mișcă are un substrat politic. Cu atât mai mult în fotbal, unde influența marilor cluburi depășește cu mult limitele terenului de joc. Pe 3 iunie, la celebrul club din Istanbul, Fenerbahce, au avut loc alegeri pentru desemnarea noului președinte. Ali Koc, un om de afaceri școlit la Harvard, l-a zdrobit pe Aziz Ildîrîm, cel care a fost președintele clubului timp de 20 de ani și un apropiat al șefului statului, Recep Tayyip Erdogan.
Mulți dintre fanii lui Fenerbahce văd în rezultatul alegerilor de la clubul lor un semn pentru alegerile prezidențiale și legislative din 24 iunie.
Erdogan a convocat acest scrutin anticipat, în dorința de a-și spori - și mai mult – puterile și așa excesive. Surprinzător, însă, el este mult mai vulnerabil decât se vede din afara granițelor țării. În Occident există o opinie aproape unanimă că Erdogan va câștiga și aceste alegeri, într-un fel sau altul. Însă în interiorul Turciei, percepția este alta, scrie Washington Post.
Atotputernicul Erdogan dă semne de slăbiciune și de precipitare: recurge la alianțe electorale, la „pomeni” generoase pentru popor, apasă tot mai puternic pedala naționalismului cu accente imperialiste, folosește uriașul aparat de securitate pentru a înăbuși orice disidență din fașă.
Demonstrațiile și protestele politice sunt interzise, dat fiind că starea de urgență instituită după așa-zisa tentativă de puci din vara lui 2016 este încă în vigoare, iar membri ai partidului pro-kurd de opoziție sunt în închisoare. De asemenea, noua lege a alegerilor permite ca forțele de securitate să fie staționate în secțiile de votare sau să umble la urne, din „motive de securitate”.
Alegerile se joacă
Și, totuși, Turcia nu este Rusia, comentează ziarul american. Alegerile de aici nu sunt perfecte, dar sunt reale. Într-adevăr, Erdogan rămâne foarte popular. Într-adevăr, el controlează presa, justiția și aparatul de stat.
Însă, spre deosebire de președintele Rusiei, Vladimir Putin, este obligat să facă campanie electorală fără nici un răgaz, zi după zi, ținând câte trei discursuri pe zi și împărțind numeroase favoruri economice pentru companii, pensionari și grupuri religioase.
Cu toate acestea, rezultatul alegerilor se joacă.
Criza economică, marele dușman al „Sultanului”
Economia turcă este în criză - lira s-a depreciat cu aproape 20% de la începutul anului - și există o opoziție tot mai puternică față de cultul deșănțat al personalității pe care cel căruia îi place să fie numit „Sultanul” îl promovează. Tocmai acest sentiment de vulnerabilitate l-a determinat pe Erdogan să convoace alegeri anticipate, cu 18 luni mai devreme de termenul normal.
Declinul bazei sale de sprijin este cât se poate de real – mai ales în rândurile electoratului urban, tânăr, aparținând clasei de mijloc - și a fost constrâns recent să formeze o alianță cu mici partide ultranaționaliste, pentru a obține majoritatea necesară unui nou mandat de președinte.
Regimul are un monopol cvasi-total asupra rețelelor de televiziune și supraveghează opozanții pe rețelele de socializare. Însă, atmosfera în Turcia seamănă mult cu cea din iunie 2015, când Partidul Dreptății și Dezvoltării a pierdut majoritatea parlamentară în alegerile generale.
Muharrem Ince, un politician secularist și principalul concurent al lui Erdogan, atrage în mod neașteptat mulțimi imense la mitingurile sale din întreaga țară. Pentru prima oară sub domnia lui Erdogan, partidele de opoziție de centru-stânga, de dreapta și kurzii s-au unit sub un semn electoral unic și au șanse reale de a obține majoritatea parlamentară. O asemenea victorie ar stingheri considerabil planurile lui Erdogan de a-și spori puterile prezidențiale.
Deși rămâne favorit, vraja lui Erdogan s-a risipit, scrie Washington Post. Rezultatul alegerilor din 24 iunie depinde nu de ceea ce face Erdogan, ci de cât de convingătoare este opoziția pe fondul agravării situației economice. Alegătorii turci consideră economia principala problemă a țării, iar reacția lui Erdogan a fost întotdeauna de a da „pomeni”electorale pentru păturile sărace. Acum, încercarea sa de a-și mări puterile pe seama instituțiilor de stat dăunează grav economiei: investițiile străine nu mai vin, iar capitalul turcesc fuge din țară.
Dacă opoziția îi va putea convinge pe turci că mâna de fier a lui Erdogan reprezintă o sursă de instabilitate, traiectoria politică a Turciei s-ar putea schimba