Primul caz de infecție depistat în nordul Finlandei a declanșat frica. La Murmansk, fluxul turistic va scădea cu 80% luna viitoare
Duminica trecută, o femeie de 32 de ani din Wuhan, orașul chinez unde se află epicentrul epidemiei cu noul coronavirus, fotografia, alături de alți turiști chinezi, aurora boreală la Saariselkä, populară destinație turistică din Finlanda.
Două zile mai târziu, vacanța femeii se sfârșea. A fost transportată la spitalul regional din Rovaniemi iar joi, Institutul național de sănătate finlandez a confirmat că este infectată cu coronavirusul 2019-nCoV.
„Ne așteptam ca noi cazuri de infectare, via deplasările turistice, să fie identificate și în Finlanda. Riscul de răspândire a bolii în Finlanda este însă foarte scăzut și, prin urmare, oamenii nu ar trebui să-și facă griji” , a declarat, citat de The Barents Observer, Mika Salminen, directorul Institutului finlandez de sănătate și bunăstare publice, într-o declarație de presă.
Saariselkä, la trei ore de mers cu mașina la nord de Rovaniemi, este o stațiune populară de schi și snowboard, cu mii de turiști chinezi ce vin în fiecare iarnă.
Turiștii chinezi au devenit cel mai mare grup de vizitatori străini în Laponia, o regiune care a însumat, din ianuarie și până în noiembrie 2019, 2,6 milioane de cazări peste noapte.
Statisticile de anul trecut, făcute de agenția de turism local Visit Rovaniemi, arată o creștere cu 27% a turiștilor chinezi în acest oraș. Dar și în stațiuni de iarnă aflate mai la nord, precum Saariselkä.
Femeia infectată este în prezent izolată la spitalul din Rovaniemi, informează postul finlandez YLE, care a precizat că și alte 24 de persoane sunt potențial expuse la virus.
Unele persoane din grupul în care a călătorit femeia respectivă se află în carantină în același spital.
Industria turismului din zonă se resimte deja: 45 de grupuri de vizitatori chinezi, în total 1.000 de persoane, și-au anulat vacanța în Laponia, a declarat pentru The Helsinki Times, Sanna Kärkkäinen, CEO al Visit Rovaniemi.
Aceasta în condițiile în care turiștii chinezi cheltuie considerabil, nu numai pentru servicii de cazare, ci și pentru multiple activități în Finlanda.
Cei peste 450.000 de vizitatori care au ajuns în țară în 2018 au cheltuit în total 413 milioane de euro.
Numărul acestor anulări va crește, deoarece tot mai multe companii aeriene, precum Finnair și SAS, își suspendă zborurile către China din cauza coronavirusului.
Joi, 34 de companii aeriene au anunțat oprirea completă sau întreruperea serviciilor pe rutele către China.
Mii de turiști chinezi se află în prezent în orașe precum Tromsø, Alta și Kirkenes. Pentru mulți, provocarea este cum să ajungă acasă la sfârșitul vacanței, în condițiile restricțiilor sau anulărilor zborurilor.
Murmansk, cădere liberă
Pe peninsula Kola rusă, coronavirusul provoacă frică în sectorul turismului. Fiind aproape de zero acum câțiva ani, numărul turiștilor chinezi din capitala Murmansk a crescut acum la câteva mii.
Pentru a preveni răspândirea coronavirusului, premierul rus Mihail Mișustin a dispus joi închiderea graniței terestre a țării cu China în Orientul Îndepărtat.
Știrile locale raportează că teama de virus a provocat deja daune grave industriei turistice din Peninsula Kola.
Spre deosebire de nordul Scandinaviei, majoritatea turiștilor chinezi în Rusia arctică ajung în grupuri și nu individual. Interzicerea plecărilor grupurilor organizate din China spre regiunea Murmansk va duce la o scădere semnificativă a veniturilor operatorilor de turism.
În februarie, potrivit estimărilor asociațiilor de turism, numărul turiștilor chinezi va scădea cu 80%.
Intervievat de SeverPost, managerul Andrey Milohin al hotelului Park Inn Polyarny Zori din Murmansk, a declarat că primele trei grupuri de turiști chinezi și-au anulat rezervările vinerea trecută, iar alte câteva grupuri au făcut la fel în această săptămână.
„Am pierdut deja cel puțin 1,5 milioane de ruble”, a declarat Milohin.
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat urgență publică globală epidemia provocată de coronavirusul din China.
OMS spune că toate țările ar trebui să fie gata să detecteze timpuriu, să izoleze și să prevină răspândirea virusului.
OMS subliniază însă nu recomandă restricția călătoriilor și a schimburilor comerciale.