MTI (21 iunie) - Epidemia și migrația formează un cerc vicios, întrucât, pe măsură ce epidemia își face apariția în tot mai multe locuri, tot mai mulți oameni pornesc la drum, iar cu cât pornesc la drum mai mulți oameni, cu atât mai mare va fi pericolul extinderii epidemiei - a declarat luni ministrul ungar de externe, Péter Szijjártó, la Luxemburg, în cadrul reuniunii de o zi a miniștrilor de externe ai UE.
În pauza consfătuirii, șeful diplomației ungare a vorbit cu jurnaliștii maghiari și a subliniat: este clar că lumea se află în pragul izbucnirii unor noi valuri de migrație, întrucât s-au intensificat toate procesele care s-au aflat la baza valurilor de migrație din ultima perioadă. "Avem o singură sarcină: să ne protejăm propriii cetățeni de pericolele valurilor de migrație care vor apărea și să profităm de toate mijloacele existente pentru a opri procesul migrației" - a spus oficialul ungar.
Bruxelles-ul să uite de politica sa pro-migrație
Péter Szijjártó a subliniat că efectele economice ale pandemiei vor contribui la intensificarea migrației. Conflictele armate iscate în mai multe locuri nu ne conduc către o soluție; în plus, ne putem aștepta la un nou val de migrație, odată cu retragerea NATO din Afganistan și intensificarea amenințărilor teroriste, respectiv politica pro-migrație a Bruxelles-ului, a accentuat ministrul ungar de externe. "Este clar că nimic nu este îndeajuns pentru ca birocrații de la Bruxelles să realizeze că migrația prezintă riscuri serioase", a spus Péter Szijjártó.
Ca exemplu, ministrul ungar de externe a menționat că noua variantă a virusului, varianta Delta provenită din India, a fost confirmată la numeroși imigranți ilegali care au sosit în Italia. Este o sarcină urgentă să convingem Bruxelles-ul să uite de politica sa pro-migrație și să se asigure că retragerea trupelor NATO din Afganistan nu va duce la o deteriorare a situației de securitate a acestei țări, ceea ce ar declanșa noi valuri de migrație, a explicat oficialul ungar.
Péter Szijjártó a mai declarat că, potrivit serviciilor de informații, odată cu retragerea trupelor internaționale, în Afganistan vor apărea riscuri de securitate care ar putea determina sute de mii sau milioane de oameni să simtă că trebuie să își părăsească țara. De aceea, Ungaria crede că, având în vedere rutele care pornesc din Afganistan către Europa, sarcina cea mai urgentă este aceea de a stabili un acord nou și puternic cu Turcia, pentru a stopa posibilele valuri de migrație.
”Amenințarea migrației se oprește cât mai departe de frontiera Ungariei”
În ceea ce privește migrația, Péter Szijjártó a mai anunțat și că Uniunea Europeană se pregătește să încheie acorduri cu privire la migrație cu 79 de state din Africa, Caraibe și Oceanul Pacific. În acest context, Péter Szijjártó a afirmat că Ungaria a arătat clar că "nu va fi de acord cu niciun acord" care ar supune Uniunea Europeană unei noi presiuni migratorii.
Ungaria poate sprijini încheierea unui acord numai în cazul în care acesta nu se referă la migrație, ci la cooperarea comercială și economică, a subliniat șeful diplomației ungare. "Doar așa putem garanta siguranța personală a tuturor cetățenilor Ungariei: protejându-i fizic" - a punctat Péter Szijjártó. Trebuie depuse toate eforturile pentru a ne asigura că amenințarea migrației se oprește cât mai departe de frontiera Ungariei. Dacă migrația ajunge, totuși, la frontiera noastră, Ungaria este pregătită și nu va permite accesul niciunui imigrant ilegal, deoarece există riscuri semnificativ pentru sănătate - pe lângă riscurile economic și cultural, a adăugat Péter Szijjártó. (Rador)