Epidemia de holeră din Haiti se extinde

Republica Dominicană, vecină cu Haiti, a anunţat ieri primul caz de holeră. Pacientul este un bărbat în vârstă de 32 de ani, de origine haitiană.

El se află internat la un spital aflat la 140 de kilometri distanţă de capitala Santo Domingo, capitala statului din America Centrală, anunţă Agerpres.

În ultimele săptămâni, autorităţile dominicane au instituit măsuri drastice şi au limitat numărul cetăţenilor haitieni care au intrat în această ţară, pentru a reduce riscul extinderii epidemiei de holeră, o boală foarte contagioasă.

După cutremurul din ianuarie 2010, care a făcut peste 250.000 de victime, Haiti se luptă cu o epidemie de holeră care a făcut deja peste 1.000 de victime. Conform ultimului bilanţ, publicat ieri, 1.034 de persoane au murit în Haiti, de holeră. Epidemia se extinde, din cauza condiţiilor precare în care locuiesc haitienii.