Epicentrul durerii

În oraşele chineze devastate de cutremur, dispăruţii se numără cu miile. Echipele de intervenţie luptă pentru salvarea copiilor prinşi sub ruine.

Puternicul cutremur care a zguduit luni sud-vestul Chinei, cel mai devastator din ultimii 30 de ani, a lăsat în urmă cel puţin 12.000 de morţi numai în provincia Sichuan, potrivit celui mai recent bilanţ oficial. Numărul victimelor continuă să crească pe măsură ce orele trec.

Autorităţile au mobilizat peste 50.000 de soldaţi pentru operaţiunile de salvare, relevă AFP, iar echipele de intervenţie caută cu înfrigurare posibili supravieţuitori sub dărâmături. Numai în oraşul Mianyang, învecinat cu districtul Wenchuan, unde s-a aflat epicentrul seismului, numărul morţilor se ridică la peste 3.600, iar aproape 19.000 de persoane sunt îngropate sub dărâmături.

Provincia Sichuan, cea mai afectată de seismul cu magnitudinea de 7,9 pe scara Richter, seamănă cu un tablou sinistru: clădiri prăbuşite, drumuri distruse, cadavre care zac pe străzi, oameni care-şi jelesc rudele pierdute, sinistraţi care dorm în stradă.

Încremeniţi lângă ruine

În oraşul Dujiangyan, situat la jumătatea distanţei dintre capitala provinciei Sichuan, Chengdu, şi epicentrul seismului, oamenii trăiesc drame zguduitoare.

„Am pierdut totul. Casa şi mama“, a mărturisit, disperat, Wen Xiaoping, încremenit în stradă, lângă cadavrul mamei sale, scos cu greu de sub dărâmături.

Străzile sunt înţesate de militari, ambulanţe şi camioane ale armatei. Locuitorii sunt însă în continuare în stare de şoc. Mulţi stau pur şi simplu lângă locuinţele distruse, ţinând în braţe lucrurile de valoare pe care au mai putut să le recupereze.

Contracronometru

La Dujiangyan, aproape 900 de adolescenţi au fost îngropaţi de vii după ce liceul lor, o clădire de trei etaje, s-a prăbuşit. Echipele de salvare au scos cel puţin 50 de trupuri neinsufleţite de sub zidurile năruite. „Niciun minut nu poate fi risipit. Un minut, o secundă ar putea însemna viaţa unui copil“, a declarat un geolog prezent la faţa locului. Aflate în pragul nebuniei, rudele copiilor au încercat să treacă de un cordon de soldaţi care înconjura zona liceului, pentru a afla veşti despre dispăruţi.

La o altă şcoală din Dujiangyan, care a avut aceeaşi soartă, mai puţin de 100 dintre cei 420 de elevi au supravieţuit. De asemenea, la Shifang, 500 de oameni au încetat din viaţă şi 3.000 au fost răniţi, în timp ce 2.000 au fost prinşi sub clădirile prăbuşite.

Chinezii nu au scăpat însă de furia pământului. Au fost înregistrate aproape 2.000 de replici ale seismului, dintre care trei cu o magnitudine de peste 6 pe scara Richter, iar 14 între 5 şi 6.

VAL DE SOLIDARITATE

Condoleanţe şi oferte de ajutor

Ţări din întreaga lume au trimis Chinei mesaje de solidaritate şi de condoleanţe, imediat după producerea catastrofei. Statele Unite ale Americii, Uniunea Europeană şi multe alte ţări s-au oferit să ajute autorităţile chineze în lupta contracronometru pentru recuperarea supravieţuitorilor şi îngrijirea răniţilor. China a anunţat, ieri, că va accepta ofertele de ajutor extern, dar a precizat că nu sunt întrunite condiţiile pentru detaşarea de echipe de intervenţie străine în zonele devastate. Directorul departamentului de intervenţie din cadrul Ministerului Afacerilor Civile, Wang Zhenvao, a afirmat însă că orice „ajutor material sau financiar“ este bine-venit.