Imediat după ce artista a ajuns cu Salvarea la spital, în dimineaţa zilei de 10 mai, a fost dusă la terapie intensivă. Maria Macsim Nicoară era în comă de gradul IV. De asemenea, avea o alcoolemie care ar fi adus-o în pragul comei alcoolice.

Medicii care au internat-o, au anunţat imediat poliţia. Singurul martor care se afla în casă în acea noapte când s-a petrecut nenorocirea este soţul artistei, pianistul Codrin Nicoară. Acesta a fost interogat, deocamdată în calitate de martor. A susţinut că soţia sa a fost victima unui accident casnic. Pur şi simplu a căzut pe scări.

Experiment judiciar cu un manechin

Anchetaorii iau în calcul, pe lângă varianta unui accident casnic, şi alte două ipoteze. Ori, Maria Macsim Nicoară s-a certat cu soţul ei, acesta a lovit-o rău de tot şi, pentru a-şi ascunde fapta, a aruncat-o pe scări ca să pară un accident. Ori pur şi simplu i-a dat brânci pe scări. Să nu uităm că apropiaţii celor doi, după ce în primele zile de după presupusul accident, îi prezentau pe cei doi drept un cuplu model, nişte oameni de artă care se înţelegeau foarte bine, pe măsură ce au trecut zilele, pojghiţa aceasta a bunei înţelegeri a început să se spargă şi au ieşit la iveală lucruri care arată că de fapt căsnicia celor doi nu era deloc una fericită. Era chiar pe ducă.

Apropiaţii nu exclud ca pianistul, mai ales atunci când bea, să devină violent. De altfel soţia lui îi mărturisise singurei prietene pe care o avea la Operă, că ar vrea să divorţeze, dar se teme să-i spună lui Codrin, pentru că acesta ar putea deveni violent. De asemenea, în urmă cu două zile, a mai apărut o noutate în caz. Codrin Nicoară are şi o amantă. O femeie care locuieşte tot în satul Aroneanu de lângă Iași, unde cei doi îşi au locuinţa.

Procurorii doresc acum să facă un experiment judiciar. Să reconstituie scena căderii pe scară, folosind un manechin. Astfel se va putea observa dacă rănile pe care  le are artista au provenit doar de la căderea pe scări, sau unele dintre ele au fost anterioare căderii, urmare a unor lovituri. Astfel de experimente s-au mai făcut de-a lungul timpului. Cele mai cunoscute sunt cele din cazul sinuciderii omului de afaceri Mihai Erbaşu, sau cel al spânzurării lui Constantin Toma, fost manechin al lui Cătălin Botezatu.

Nu este exclus ca soţului artistei să i se ceară să facă şi un test poligraf. Poate chiar şi soacrei ei, cea de-a doua persoană care a văzut victima înainte de a ajunge la spital. Desigur, testul nu este probă juridică şi nici nu este obligatoriu. Rămâne la latitudinea celui care ar trebui să-l facă, dacă acceptă sau nu. 

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE