Reprezentanţii Enel Energie şi Enel Energie Muntenia au anunţat luni, 14 decembrie, că vor implementa un proiect-pilot cu ajutorul căruia clienţii pot avea acces în magazine, inclusiv în baza unei programări telefonice.
Potrivit informaţiilor din comunicatul de presă, implementarea va începe din această săptămână, iar scopul este de a creşte gradul de confort al clienţilor. Totodată, mai-marii Enel urmăresc să pună la dispoziţia consumatorilor casnici servicii de furnizare a energiei în condiţii de siguranţă deplină.
Conform sursei citate, noua măsură a fost gândită şi dezvoltată în contextul escaladării ratei de infectare cu Covid-19, dar şi pentru că începerea sezonului rece ridică probleme specifice celor care doresc să plătească facturile. Proiectul-pilot va fi implementat în cele 17 magazine operate de către Enel Energie şi Enel Energie Muntenia (regiunile Muntenia Sud, Banat şi Dobrogea).
Mai puţin timp pierdut la ghişeele Enel
Proiectul-pilot urmăreşte, printre altele, inclusiv reducerea timpilor de aşteptare, precum şi îmbunătăţirea eficienţei operaţionale. „Venim în sprijinul clienţilor noştri şi extindem serviciile şi produsele care pot fi accesate atât în mediul online, cât şi telefonic, pentru a le oferi siguranţă şi încredere.
Acest proiect-pilot face parte dintr-un amplu proces de transformare digitală a companiei şi este unicul de acest fel în sistemul energetic din România. Clienţii care vor apela la noul serviciu se vor bucura de operaţiuni mai rapide şi, implicit, vor petrece mai puţin timp în magazine”, a declarat Michele Abbate, directorul general al Enel Energie şi Enel Energie Muntenia.
Doar titularul de contract poate face programarea telefonică
În noile condiţii, clienţii Enel Energie şi Enel Energie Muntenia vor putea face programări în magazinele menţionate apelând serviciul de Call Center, la numărul de telefon 021.9977. În ceea ce priveşte taxarea, nu există motive de îngrijoare, deoarece apelul este cu tarif normal.
Cei interesaţi de beneficiile noului proiect-pilot trebuie să ţină cont de faptul că programarea se face doar de către titularul de contract, de luni până vineri, între orele 10:00 şi 16:00. Ulterior, titularul de contract va fi programat în minimum o zi lucrătoare sau în maximum 5 zile lucrătoare de la iniţierea apelului telefonic.