Emoții mari pentru Vasile Blaga. Dosarul de corupție al fostului ministru PDL se rejudecă

Emoții mari pentru Vasile Blaga. Dosarul de corupție al fostului ministru PDL se rejudecă

Procesul de corupție în care este judecat fostul ministru de Interne Vasile Blaga se va relua la Tribunalul București, după ce Curtea de Apel București a admis apelul formulat de DNA în acest caz.

Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a admis apelul DNA şi a anulat decizia primei instanţe prin care Vasile Blaga a fost achitat în octombrie 2017 pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. Magistrații CAB au dispus ca dosarul să fie trimis spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti.

„Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei penale nr. 2.198/30.10.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia I Penală, în dosarul nr. 1.240/3/2017. Desfiinţează în integralitate sentinţa apelată şi trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti - Secţia I Penală”, se arată în decizia dată de judecătorii CAB.

Fostul ministru PDL Vasile Blaga a fost trimis în judecată în 2016, pe 29 noiembrie, de DNA Ploiești într-un dosar în care a fost acuzat că ar fi primit suma de 700.000 de euro, de la reprezentanții unei societăți comerciale. În schimbul acestor bani, fostul ministru urma să-și exercite influența, au arătat procurorii, pentru ca firma respectivă să obţină contracte de la două companii naţionale.

Potrivit procurorilor, Vasile Blaga ar fi comis aceste fapte în calitatea sa de secretar general al PDL, partid aflat la guvernare în acea perioadă.

„În perioada 2011 - 2012, în calitate de secretar general al unui partid aflat la guvernare, inculpatul Blaga Vasile a primit în patru rânduri, de la o societate comercială reprezentată de inculpatul Berdilă Horaţiu Bruno, suma totală de 700.000 euro, în schimbul exercitării influenţei prin intermediul inculpatului Ştefan Gheorghe (vicepreşedinte al aceluiaşi partid) asupra unei persoane care a deţinut consecutiv funcţii de conducere la două companii naţionale, astfel încât firma reprezentată de Berdilă Horaţiu Bruno să obţină contracte la cele două companii naţionale”, au arătat procurorii procurorii.

Astfel, Vasile Blaga ar fi primit 500.000 de euro prin intermediul fostului primar al municipiului Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan şi 200.000 de euro printr-un alt intermediar.

În rechizitoriul întocmit de DNA se mai arată că Gheorghe Ștefan și Vasile Blaga s-au folosit de firme fantomă pentru a scoate banii din companiile naționale în vederea finanțării acțiunilor PDL. Conform documentului, la nivelul anului 2009  ar fi existat o înţelegere între secretarul general Vasile Blaga şi vicepreşedintele Gheorghe Ştefan, în sensul obţinerii de bani pentru partid:

„Potrivit înţelegerii, acest lucru urma să fie realizat prin numirea, cu ajutorul miniştrilor desemnaţi politic, a unor persoane agreate la conducerea companiilor naţionale şi instituţiilor publice din subordinea acestor ministere, prin intermediul cărora să se procedeze la atribuirea unor contracte de achiziţie publică către firme dispuse să «cotizeze» pentru formaţiunea politică din care cei doi făceau parte”.

Drept urmare, în urma încheierii contractelor dintre compania națională și firma lui Horațiu Berdilă, acesta a transferat o anumită sumă de bani, reprezentând un procent prestabilit, către PDL.

După scandal, deputatul „Mitralieră” zice că respectă legile din alte țări. Dacă Trump…

Violeta Alexandru, anunțul serii despre creșterea pensiilor, PSD și cei 40%

 

Ne puteți urmări și pe Google News