Când credea că a scăpat cu o condamnare cu suspendare în dosarul în care Lidia Buble este acuzată că ar fi dat mită unor polițiști, ei bine, vedeta a fost surprinsă în mod neplăcut de hotărârea procurorilor.
Cântăreața, care spera să nu mai dea ochii cu judecătorii va ajunge din nou în fața magistraților, după ce hotărârea dată pe 17 noiembrie a fost atacată, așa că există posibilitatea ca instanța superioară să modifice sentința, inclusiv să fie dată o pedeapsă cu executare.
Lidia Buble, sentință dură în prima instanță
Asta în contextual în care prima instanță a stabilit următoarele: „condamnă inculpata BUBLE LIDIA la pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracţiunea de dare de mită. Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, stabilind termen de încercare pe o durată de 2 ani”.
De altfel, pe parcursul termenului de supraveghere, Lidia Buble va fi obligată să presteze muncă în folosul comunităţii, pe o perioadă de 90 de zile. Vedeta are aceste probleme, după ce la începutul anului trecut a fost oprită - în noaptea de 14 spre 15 ianuarie - de un echipaj al Poliției Rutiere, în apropiere de apartamentul ei din Capitală. Pentru că nu avea acte, unul dintre agenți i-a sugerat că amenda este mare, mai ales că nu avea declarație pe propria răspundere, așa cum trebuia la momentul acela și i-a transmis că se pot „calcula altfel”.
Pentru că artista nu avea bani la ea, polițistul și colega lui de echipaj au condus-o pe Lidia Buble până acasă, de unde aceasta și-a luat cardul și de acolo până la un bancomat, de unde a scos 900 de lei. Anchetatorii au intrat pe fir chiar în timp ce se negocia șpaga, fiindcă Lidia Buble l-a sunat, de față cu polițiștii, ca să îi ceară un sfat, pe un prieten, care, fără să știe, era ascultat de DIICOT într-un dosar legat de siguranța națională.