Într-un discurs în franceză și în germană, președintele din Hexagon, Emmanuel Macron, a cerut europenilor să se "trezească" în faţa ascensiunii extremei drepte, cu mai puțin de două săptămâni înainte de alegeri. În Franța, ca și în Germania, eurofilii s-ar putea confrunta cu înfrângeri umilitoare, notează presa germană.
Semnalul președintelui Macron
Acesta "a fost poate cel mai important și, în orice caz, cel mai spectaculos moment al vizitei sale" în Germania, notează săptămânalul german "Die Zeit". Într-o atmosferă demnă de un miting electoral, alternând franceza și germana, președintele Emmanuel Macron a vorbit în fața câtorva mii de oameni, în cadrul unui festival la Dresda, în fosta RDG, îndemnând europenii să se "trezească" în faţa ascensiunii extremei drepte și amenințărilor externe, cu mai puțin de două săptămâni înaintea alegerilor europene.
Un "vânt rău bate în Europa", a insistat el. "Să ne uităm în jurul nostru la fascinația față de regimurile autoritare, să ne uităm în jurul nostru la momentul iliberal pe care îl trăim", a spus șeful statului în fața bisericii martirizate a Maicii Domnului din Dresda, distrusă de bombardamentele aliatelor din 1945 și reconstruită după reunificarea Germaniei.
Locația discursului său nu a fost aleasă la întâmplare: "Macron a vorbit în timpul Sărbătorii Europei, un festival pentru tineret care reunește mii de participanți din Saxonia, dar și din țările vecine, din Polonia și Cehia, precum și din Franța", precizează "Süddeutsche. Zeitung". "Die Zeit" vede în acest discurs adresat "tineretului european" o aluzie la un alt discurs istoric ținut de de Gaulle la Ludwigsburg în 1962, la șaptesprezece ani după cel de-al doilea război mondial, înfaţa unor tineri germani.
"Înfrângeri potențial umilitoare"
Luni, la Dresda, "președintele francez a încercat să cucerească inimile germanilor și să-i facă să-i susțină proiectele majore pentru Europa", rezumă ediția europeană a site-ului "Politico". Președintele francez a estimat că UE "se confruntă cu o amenințare existențială" și "a îndemnat-o să-și dubleze cheltuielile publice pentru a face față unor provocări precum tranziția verde, inteligența artificială și apărarea", relatează site-ul de ştiri.
"Politico" reamintește că pledoaria lui Emmanuel Macron vine "cu două săptămâni înainte de alegerile europene, care s-ar putea solda cu pierderi pentru forțele pro-europene și victorii mari pentru extrema dreaptă pe tot continentul", Macron și Scholz riscând să se "confrunte cu înfrângeri potențial umilitoare", în timp ce extrema dreaptă cunoaşte o creștere în sondaje.
În ciuda dezacordurilor cu privire la războiul din Ucraina sau la datoria europeană, cei doi lideri au încercat luni să-și manifeste dorința de a merge mai departe semnând un articol în cotidianul britanic "Financial Times" în care cer să se regândească strategia economică a continentului pentru a-i asigura viitorul. O modalitate, consideră "Süddeutsche Zeitung", de a "atenua impresia de distanță dintre Paris și Berlin și de a face mai puțin evidente relațiile personale dificile" dintre președintele francez și cancelarul german.
sursa: RADOR RADIO ROMÂNIA / courrierinternational.com