Emmanuel Macron: „Europa poate muri, depinde de alegerile pe care le vom face”

Preşedintele Macron: „Europa poate muri, depinde de alegerile pe care le vom face”. Sursa Foto: Arhiva EVZ

„Blocul celor 27 de țări trebuie să-și regândească urgent modelele de apărare și cele economice pentru a nu rămâne în urma rivalilor”, a spus liderul francez Emmanuel Macron în timpul unui discurs pe care l-a ţinut la Sorbona.

„Europa noastră poate muri, depinde de noi”, a spus Emmanuel Macron

„Modelul european riscă să fie ucis de rivalitatea dintre Statele Unite și China. Umătorul deceniu va fi decisiv pentru supraviețuirea lui”, a adăugat președintele francez Emmanuel Macron, care a invitat Uniunea Europeană să devină din ce în ce mai unită și mai suverană.

În timpul unui discurs de 108 minute ţinut la Sorbona, unde în urmă cu șapte ani liderul nou ales a rostit primul discurs despre viziunea sa europeană, Macron a repetat de mai multe ori că „regulile jocului s-au schimbat” pe mai multe fronturi, inclusiv pe cel geopolitic, economic, în comerţ şi cultură.

„Trebuie să fim lucizi vizavi de faptul că Europa noastră de astăzi este muritoare. Că poate muri. Poate muri și asta depinde doar de alegerile noastre, însă aceste alegeri trebuie făcute acum”, le-a spus Macron celor prezenți.

„S-au dus vremurile în care Europa cumpăra energie și îngrășăminte din Rusia, externaliza producția Chinei și delega securitatea Statelor Unite ale Americii”, a adăugat el. În ultimii ani au fost făcuți pași importanți dar nu sunt de ajuns.

Războiul din Ucraina și implicațiile pentru apărarea și securitatea europeană

Pentru a face față noului scenariu geopolitic, președintele francez a declarat că este necesar să se construiască „o apărare credibilă a continentului european”.

"Statele Unite au două priorități: America în primul rând și China în al doilea rând. Problema europeană nu este o prioritate geopolitică pentru anii și deceniile care urmează".

Indicând Rusia drept principala amenințare a blocului, Macron a cerut definitivarea în câteva luni a unei „inițiative europene de apărare”, mai întâi ca un „concept strategic” din care vor fi apoi puse în aplicare „capacități relevante”.

Pentru a face acest lucru, a subliniat preşedintele francez, industria europeană de apărare trebuie să „producă mai rapid, într-un mod mai european”. Macron și-a reiterat ideea potrivit căreia această creștere a investițiilor ar putea fi finanțată prin creșterea datoriei comune a UE. El a spus din nou că ar trebui să existe o „preferință europeană” în achiziționarea de echipamente militare.

În acelaşi timp, UE ar trebui să fie mai incisivă pe frontul diplomatic, a spus Emmanuel Macron

Pentru ca jucătorii industriali europeni să supraviețuiască concurenței „nedrepte” din partea rivalilor americani și chinezi care au beneficiat de programe vaste de subvenții, Macron a predicat o simplificare a regulilor sau o dereglementare.

„Modelul nostru economic actual nu mai este durabil”, a spus preşedintele.

Pentru liderul francez, obiectivele UE de neutralitate a emisiilor de dioxid de carbon, de a menține un model socio-economic bazat pe solidaritate și redistribuire și de creștere a suveranității în sectoarele cheie și lanțurile de aprovizionare sunt corecte, însă „nu am reuşit încă să facem aceste lucruri pentru că reglementăm prea mult, investim prea puţin, suntem prea deschişi şi nu ne apărăm suficient interesele”.

Soluţia, potrivit președintelui francez, este un „pact de prosperitate”. Acesta trebuie să includă în viitorul mandat „căi de simplificare a regulilor” pentru a permite companiilor să se extindă rapid.

Europa trebuie să urmărească să devină un lider mondial în cinci sectoare cheie

Aceste sectoare sunt: inteligența artificială, spațiul, biotehnologia, energia regenerabilă și nucleară. Pentru a atinge aceste obiective, Uniunea va avea nevoie de un „plan mare de investiții colective”.

Preşedintele Macron a spus că este în favoarea adăugării unui obiectiv de creștere. Își dorește, de asemenea, creșterea veniturilor fiscale la nivel european. El a cerut, de asemenea, accelerarea lucrărilor privind crearea unei uniuni a piețelor de capital. Aceasta ar trebui să fie finalizată în 12 luni, pentru a încuraja băncile UE să investească economiile europene în produse interne.

Ideile lui Macron pentru consolidarea legăturilor intra-europene includ crearea de diplome europene. De asemenea, includ alianțe între muzeele și bibliotecile europene şi susţin „manjoratul digital” fixat la vârsta de 15 ani. Proiectul este menit să-i protejeze pe tineri de posibilele capcane ale vieții online. Preşedintele francez a sprijinit, de asemenea, consolidarea mecanismului statului de drept al blocului. Acesta are ca scop sancționarea statelor membre care subminează valorile UE.

Potrivit unui sondaj realizat de Ipsos pentru Euronews, partidul centrist al președintelui, Renaissance, și partenerii săi, Modem și Horizons, s-ar plasa pe locul al doilea, cu doar 18% din voturi.

În timp ce Rassemblement National, un partid de extremă dreapta, pare să aibă asigurată o victorie confortabilă cu aproximativ 31% din voturi. Liderul său, Jordan Bardella, în vârstă de 28 de ani, va prezenta joi seara după-amiază programul alegerilor europene al partidului.

Traducerea-Rador